Afaceristul Iusuf Mahir, scăpat de controlul judiciar. Este acuzat de ucidere din culpă
Afaceristul Iusuf Mahir, scăpat de controlul judiciar. Este acuzat de ucidere din culpă
24 Jul, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2916
Marime text



Oricare va fi decizia de azi, aceasta va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa.
Amintim că omul de afaceri Iusuf Mahir a fost deferit Justiţiei pentru ucidere din culpă şi continuarea lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente. Tot în prezenta cauză, societatea comercială Eucass SRL a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă şi continuarea lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, „din investigaţiile efectuate, s-a stabilit că, la data de 30.11.2016, în jurul orei 16.30, a survenit decesul minorei T.R.M., în vârstă de 12 ani, care a căzut în gol de la etajul 5 al blocului aflat în construcţie, situat pe strada Steagului nr. 49 din municipiul Constanţa, ca urmare a nerespectării de către inculpata SC Eucass SRL, reprezentată legal de către inculpatul Iusuf Mahir, în calitate de administrator, a dispoziţiilor legale stabilite de Primăria Constanţa, prin HCLM 184/2013, referitoare la modul de împrejmuire cu panouri aliniate şi acoperire cu plasă a construcţiei existente“.
„Totodată, după dispunerea opririi lucrărilor de către organele de control competente şi sancţionarea societăţii SC Eucass SRL, administrată de Iusuf Mahir, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 71585/19.05.2014 (când stadiul lucrărilor executate era de D+P+3E), au fost continuate lucrările, reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa constatând, prin nota de constatare nr. 008495/03.11.2016, faptul că societatea SC Eucass SRL, administrată de Iusuf Mahir, nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 71585/19.05.2014, stadiul lucrărilor fiind de D+P+5E“, conform anchetatorilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii