Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agresorul sexual de la Năvodari nu mai suportă condițiile din arest

ro

07 Sep, 2021 00:00 2687 Marime text
 
  • Potrivit anchetatorilor, în timp ce se afla în dormitorul casei situate în oraşul Năvodari, inculpatul a atins persoana vătămată minoră, în vârstă de 9 ani, cu palmele pe coapse, fund şi zona înghinală, apoi a întins-o pe pat, pe spate, şi s-a întins peste ea, cu partea frontală a corpului, mişcându-şi zona bazinului şi simulând un raport sexual.

Recent trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru agresiune sexuală, bărbatul, de 68 ani, din Năvodari, nu mai suportă condițiile din arest.
 
În acest sens, inculpatul a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară.
 
Solicitarea cetățeanului a fost respinsă de Judecătoria Constanța, însă decizia primei instanțe poate fi contestată la Tribunalul Constanța.  
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:
 
 În data de 30.05.2021, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla în dormitorul casei situate în oraşul Năvodari, a atins persoana vătămată minoră, în vârstă de 9 ani, cu palmele pe coapse, fund şi zona înghinală, apoi a întins-o pe pat, pe spate, şi s-a întins peste ea, cu partea frontală a corpului, mişcându-şi zona bazinului şi simulând un raport sexual.
 
Dosarul va fi judecat de Judecătoria Constanța.
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Constanța

Soț și soție trimiși în judecată pentru viol! Începe procesul

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii