Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:44 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amânare de pronunțare în cazul primarului din Smârdan, Tulcea, Vasile Mărculescu!

ro

04 Apr, 2024 17:00 1659 Marime text
 
 
  • Vasile Petrică Mărculescu, primarul din Smârdan a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Judecătorii din Tulcea au rămas în pronunțare în dosarul (aflat în faza rejudecării) în care Vasile Petrică Mărculescu, primarul localității Smârdan, din Tulcea, a fost deferit justiției de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Măcin a amânat pronunțarea pe schimbarea încadrării juridice a faptei la data de 17 aprilie 2024 şi a acordat termen pe fond la data de 15 mai 2024. 
 
Amintim că Vasile Petrică Mărculescu, primarul din Smârdan a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 C. p.
 

Ulterior, încadrarea a fost schimbată prin încheierea din data de 07.10.2022 în infracţiunea de în art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, respectiv „h) deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;” în varianta deţinerii a peste 10.000 de ţigarete.

 
Dosar a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Măcin, prin Hotarârea nr. 176/2022 din 16.12.2022, în sensul încetării procesului penal pornit împotriva edilului, a urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
 
Judecătorii au admis acțiunea civilă fomulată de Statul Român, prin ANAF şi au decis obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 12.850,19 lei cu titlul despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului produs bugetului consolidat al statului.
 
Decizia Judecătoriei Măcin a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a decis rejudecarea dosarului.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 

Caz incredibil la Constanța!
Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

 
Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii