Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amănunte exclusive! Ce le-a spus judecătorilor din Constanța cetățeanul turc extrădat pentru crimă cu premeditare

ro

18 Oct, 2021 00:00 2544 Marime text

 
  • La unul dintre termenle de judecată, de la Curtea de Apel Constanța, persoana urmărită, în prezența apărătorului ales, a precizat că nu dorește a fi predat autorităților judiciare din Turcia, întrucât se teme pentru viața sa, fiind persecutat la locul de deținere pe parcursul soluționării cauzei și fiind urmărit de rudele fostei soții, care ar dori să se răzbune și care l-ar fi amenințat cu moartea.
 
 
Magistrații din cadrul Secției penale a Curții de Apel Constanța au decis extrădarea unui cetățean turc condamnat la închisoare pe viață pentru crimă cu premeditare. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, fost depistat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Constanța.
 
Date din dosar
 
Potrivit datelor aflate la dosarul cauzei, în fapt s-a reținut că cel în cauză a fost căsătorit cu numita (...), cei doi divorțând în iulie 2001.
 
În urma divorțului, femeia s-a căsătorit cu un alt bărbat.
 
În aceste împrejurări, cel în cauză i-ar fi amenințat pe cei doi soți, motiv pentru care aceștia s-au mutat din localitatea Izmir în Mersin, pentru a sta cât mai departe.
 
Ce doi soți ar fi fost urmăriți de către individ și, la data de 14.03.2004, acesta din urmă i-ar fi ucis pe cei doi soți în localitatea Mersin.
 

Depistat la Constanța, în septembrie 2021
 
În acest sens, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene Interpol, prin adresa emisă sub nr. (...)/SG din 08.09.2021 a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța luarea de măsuri pentru căutarea, identificarea și prinderea numitului, urmând a fi prezentat în fața instanței de judecată competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării.
 
La data de 08 septembrie 2021, bărbatul a fost depistat la Inspectoratul General de Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța.
 
Lucrători de poliție ai Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța - Serviciul de Investigații Criminale, l-au condus pe acesta la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru a fi prezentat procurorului în baza cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, emisă de autoritățile judiciare din Turcia.
 
A părăsit Republica Turcia în anul 2011

 
În motivarea deciziei, magistrații de la Curtea de Apel Constanța arată că, în cazul de față, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune arestarea provizorie a persoanei urmărite, întrucât acesta a părăsit Republica Turcia în anul 2011, deși împotriva lui se desfășura o procedură judiciară finalizată în primă instanță printr-o hotărâre încă nedefinitivă, fiind eliberat în baza unui ordin emis de autoritățile statului solicitant, întrucât executase cinci ani din pedeapsă.
 
Garanții
 
Judecătorii mai arată că deși persoana urmărită are un loc de muncă în România, un copil minor în întreținere și o reședință în municipiul Constanța, întreținând o relație de concubinaj, luarea unei alte măsuri preventive, așa cum este arestul la domiciliu, nu poate garanta buna desfășurare a procedurii judiciare aflate în derulare și nici prezența persoanei urmărite la dispoziția organului judiciar.
 
Dosarul din Turcia, deosebit de complex
 
Cauza finalizată printr-o hotărâre penală de condamnare în Republica Turcia este una deosebit de complexă, privește o infracțiune de omor comisă în urmă cu mai bine de 17 ani și are profunde implicații la nivelul colectivității locale, cunoscând fiind că faptele îndreptate împotriva vieții persoanei stârnesc ecouri negative, justificând măsuri preventive mai ferme împotriva persoanelor bănuite de comiterea lor.
 
În aceste condiții, s-a apreciat de către instanța din Constanța că nu există garanția că inculpatul nu se va sustrage și de la procedura aflată pe rolul instanțelor române, chiar aflat sub imperiul măsurii arestului la domiciliu, din moment ce aceasta s-a sustras procedurilor ce se desfășurau în fața instanțelor naționale.
 
De aceea, s-a apreciat singura măsură aptă să garanteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal este arestarea provizorie în vederea extrădării, care corespunde și stadiului preliminar al procedurii aflate în derulare la acel moment.
 
Drepturile de apărare legală stipulate în legislația Turciei
 
Curtea a mai constatat că autoritățile din Republica Turcia au dat asigurări că deși procesul s-a desfășurat în lipsă, persoana extrădabilă beneficiază de drepturile de apărare legală stipulate în legislația Turciei și acordurile internaționale la care statul solicitant este parte.
 
Principiul specialității predării este și el garantat, spun magistrații din Constanța, iar o eventuală urmărire penală sau judecată a persoanei extrădabile pentru alte fapte decât cele care au motivat extrădarea nu se vor putea derula decât în baza consimțământului exprimat de autoritățile române.
 
Se teme pentru viața sa
 
De precizat că la unul dintre termenle de judecată, de la Curtea de Apel Constanța, persoana urmărită, în prezența apărătorului ales, a precizat că nu dorește a fi predat autorităților judiciare din Turcia, întrucât se teme pentru viața sa, fiind persecutat la locul de deținere pe parcursul soluționării cauzei și fiind urmărit de rudele fostei soții, care ar dori să se răzbune și care l-ar fi amenințat cu moartea.
 
Sursa text: rolii.ro
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Judecătorii din Constanța, arestare fulger în cazul turcului condamnat la închisoare pe viață pentru crimă cu premeditare

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii