Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Americanul acuzat că ar fi violat doi tineri din Medgidia, condamnat! Apelul, amânat pentru luna aprilie

ro

10 Feb, 2023 10:46 1469 Marime text

 
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Curtea de Apel Constanţa a fixat un nou termen în dosarul în care cetățean amercian a fost condamnat în primă instanță la pedepsa de 19 ani de închisoare pentru că ar fi violat doi tineri din Medgidia!
 
Cauza se va afla din nou în atenția magistraților la începutul lunii aprilie 2023.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă!
 
Conform procurorilor, la data de 12 iunie 2018, doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au reclamat faptul că bărbatul în cauză le-ar fi administrat un produs medicamentos (benzodiazepine), după care ar fi fost agresaţi sexual.
 
„Poliţiştii constănţeni din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au organizat o acţiune complexă în noaptea de 24/25.06.2017, pe raza staţiunii Mamaia, fiind folosit un investigator sub acoperire pentru întâlnirea cu respectivul bărbat. Ulterior, au fost efectuate percheziţii la locuinţa bărbatului şi asupra autoturismului acestuia, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conţin benzodiazepine, recipienţi cu lichide susceptibile a conţine benzodiazepine, 5 laptopuri, un DVR, 7 telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor şi diferite obiecte destinate obţinerii satisfacţiei sexuale“, se mai arată într-o informare a procurorilor.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii