ANAR versus Municipiul Constanţa prin Primar Dosare identice, decizii diferite. Practică neunitară în procesele pentru plaje

Noi aspecte ies la iveală în procesele în care Administraţia Naţională Apele Române a dat în judecată Primăria Constanţa pentru a lua plajele înapoi. Foarte interesant, în timp ce, într-unul dintre procese, dosarul a fost plimbat între instanţe, pe motiv că nu se putea stabili valoarea suprafeţei de plajă revendicate, într-un alt proces deschis pe aceeaşi temă judecătorii au avut o cu totul altă opinie, iar dosarul nu a fost făcut minge de ping-pong, ca în cazul anterior. Aspectele acestea vin să arate, într-o anumită măsură, şi practica neunitară la nivelul instanţelor din România, în general, şi Constanţa - în special.


Concret, este vorba despre procesul în care Administraţia Naţională Apele Române a solicitat instanţei de judecată să anuleze toate hotărârile Consiliului Local Constanţa prin care plaja a fost trecută în domeniul privat al Municipiului Constanţa. În concret, dosarul priveşte revendicarea unei suprafeţe de peste 500 mp în zona Cazino - Mamaia:
 

Administraţia Naţională Apele Române susţine nelegalitatea tuturor hotărârilor Consiliului Local Constanţa prin care i-au fost luate plajele

În acest proces, magistraţii Tribunalului Constanţa au acordat recent un nou termen de judecată, pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză topografică. Alte aspecte însă sunt de interes cu privire la modul în care sunt tranşate în instanţele constănţene procesele legate de revendicarea plajelor.
 

Argumentele Judecătoriei Constanţa

Aşa cum am menţionat deja, dosarul acesta a fost înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Constanţa, ulterior judecătorii de aici stabilind că, de fapt, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Constanţa. Interesant este modul în care au abordat situaţia magistraţii Judecătoriei. Astfel, în Hotărârea nr. 1609/2018, document citat pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale, judecătorii au arătat următoarele legat de competenţa instanţelor în astfel de cazuri:
„Instanţa reţine că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, Judecătoria judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 de lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti. Totodată, art. 99 pct. 1 din acelaşi act normativ conferă tribunalului plenitudine de competenţă, acesta soluţionând toate cererile care nu sunt date în competenţa altei instanţe“.


Mai departe, mergând pe firul raţionamentului acestuia, judecătorii au arătat: „Instanţa observă, raportat la valorile orientative ale terenurilor intravilane situate în Mamaia, jud. Constanţa, că cea mai mică valoare a unui metru pătrat de teren construit este de 189 de euro (f. 26), ceea ce înseamnă că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de cel puţin 101.493 de euro, echivalentul în lei al sumei de 466.664,814 lei (1euro=4,598 lei, curs BNR la data înregistrării cererii de chemare în judecată)“, potrivit Portalului Jurisprudenţei Naţionale, www.rolii.ro.
 

HG nu poate fi luată în discuţie

Iar acum urmează aspectul cel mai important:
„Instanţa nu va avea în considerare, la stabilirea valorii obiectului cererii, valoarea de inventar a plajelor litoralului românesc stabilită prin HG nr. 149/2016 la suma de 1,76 lei/mp (f. 25) din două considerente. Astfel, pe de o parte, această valoare este vădit derizorie faţă de locul situării terenului litigios şi nu are la bază un raport de evaluare, iar pe de altă parte, la acest moment terenul în discuţie face parte din domeniul privat al Municipiului Constanta şi este înscris în cartea funciară nr. xxxxxx Constanţa (f. 125), aspectul susţinut de reclamant în sensul că terenul s-ar afla în domeniul public al statului urmând a fi tranşat cu ocazia soluţionării fondului, fiind chiar chestiunea litigioasă dedusă judecăţii. Prin urmare, instanţa nu ar putea avea oricum în vedere, a priori, valoarea de inventar menţionată de reclamantă pentru determinarea competenţei, întrucât s-ar prefigura chiar soluţia asupra problemei de drept supusă analizei instanţei“.



Cu alte cuvinte, judecătorii au apreciat că valoarea terenului revendicat, la momentul respectiv, era de peste 101.000 de euro, raportat la cel mai mic preţ pentru zona în care se află plaja disputată. Mai departe, aceştia au apreciat că nu se pot lua în considerare prevederile legate de valoarea de inventar a plajelor stabilite prin HG, întrucât tocmai acesta este litigiul pentru care s-a ajuns în instanţă: dacă plaja aparţine Constanţei (după cum a fost intabulat dreptul de proprietate de către CLC) sau Statului Român (după cum arată Constituţia).
 

Speţă identică, abordare diferită

Ceea ce atrage cu adevărat atenţia este faptul că, într-o speţă aproape identică, în care Administraţia Naţională Apele Române dăduse municipalitatea în judecată, pentru recuperarea unei alte suprafeţe de plajă, mult mai mare, dosarul a fost plimbat între Judecătorie şi Tribunal şi a ajuns chiar la Curtea de Apel Constanţa pentru a se stabili competenţa de soluţionare. Iar tot acest ping-pong cu procesul a însemnat luni pierdute în cauză.


Mai exact, este vorba despre dosarul în care ANAR a solicitat restituirea a peste 23.000 mp de plajă, suprafaţă pentru care, de asemenea, Consiliul Local Constanţa intabulase dreptul de proprietate în favoarea Municipiului Constanţa, deşi Constituţia prevede clar că plaja aparţine statului.



Plaja, evaluată ba la opt milioane de euro, ba la 40.000 de lei. Ping-pong cu dosarul dintre ABADL şi Consiliul Local Constanţa


Aşa cum arătam într-o ediţie anterioară, în acest proces Judecătoria Constanţa a apreciat, de asemenea, că procesul este de competenţa Tribunalului Constanţa. Instanţa folosise aceeaşi metodă de a stabili valoarea orientativă a imobilului revendicat. Astfel, cei peste 23.717 mp de plajă au fost evaluaţi de către Judecătorie la 8.111.214 euro, având în vedere că cea mai mică valoare pe metru pătrat în zona respectivă era de 342 de euro.
 

Conflictul, tranşat de Curtea de Apel

Pe cale de consecinţă, dosarul a fost trimis Tribunalului Constanţa. Lucrurile s-au împotmolit însă la Tribunal întrucât, spre deosebire de procesul prezentat anterior şi de argumentele din Hotărârea nr. 1609/2018 a Judecătoriei Constanţa, citate anterior, judecătorii de la Tribunal au aplicat valoarea de inventar stabilită prin HG pentru plaje, pentru a stabili valoarea proprietăţii în litigiu. Prin urmare, judecătorii de la Tribunal au ajuns la concluzia că de fapt competenţa este a Judecătoriei şi au decis să returneze dosarul acestei instanţe. Totuşi, pentru că Judecătoria stabilise deja că nu are competenţă şi nici Tribunalul nu era de părere că i-ar reveni lui competenţa de soluţionare, cazul a ajuns până la urmă la Curtea de Apel Constanţa, care a tranşat conflictul negativ de competenţă. Astfel, Curtea a decis că, în realitate, competenţa de soluţionare revine Tribunalului, aşa cum precizase Judecătoria.


Dincolo însă de toate aceste aspecte mai degrabă tehnice, ce ţin de Codurile civil ori de procedură civilă, rămâne aspectul amintit la începutul articolului. În speţe identice, acelaşi instanţe judecă diferit. La Constanţa, dar şi în toată România. Spus pe scurt, dacă în primul proces Tribunalul a acceptat direct că lui îi revine competenţa de soluţionare, raportat la faptul că valoarea plajelor nu se putea determina în funcţie de HG-ul invocat de ANAR, pe motiv că tocmai dreptul de proprietate era pus în discuţie, în cel de-al doilea caz, identic, Tribunalul Constanţa şi-a declinat competenţa, tocmai în baza HG-ului respectiv.


La momentul de faţă, ambele procese se judecă încă în instanţă, pentru a se stabili cui aparţine, de fapt, plaja litoralului românesc. Date fiind toate aspectele de mai sus, rămâne de văzut dacă în cele două speţe identice se vor pronunţa hotărâri similare sau, din contră, total opuse.


Citeşte şi:


Intabulată ca poligoane ABADL a invocat Constituţia pentru a lua plaja înapoi de la Primăria Constanţa. Ce spune instanţa