Anca Dragomir cheamă în instanță Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Care este motivul
Anca Dragomir cheamă în instanță Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Care este motivul
08 Sep, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
5207
Marime text
- Anca Dragomir a decis un proces la Tribunalul Constanța, unde reclamant este ISJ Constanța
- De altfel, dorește să se clarifice situația detașării directorilor la unitățile de învățământ din Constanța
- Sorin Mihai consideră că procedura a fost respectată
Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul cu numărul 6705/118/2021, prin care se cere suspendarea executării unui act administrativ. Reclamant este Anca Iuliana Dragomir, fost inspector general adjunct în cadrul ISJ Constanța, care cheamă în instanță Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Contactată telefonic, Anca Dragomir a spus că își cere dreptatea în instanță cu privire la procedura numirii prin detașare în interesul învățământului a directorilor/managerilor de instituții școlare din județul Constanța, „Sunt supărată că nu am primit răspuns la întrebările pe care le-am adresat inspectoratului cu privire la numirea directorilor sau managerilor. Ei au invocat o procedură prin care s-a solicitat CV-ul doritorilor. Am depus CV și am cerut și o întrevedere cu inspectorul general”, a spus Anca Dragomir. Nu a reușit să treacă în etapa următoare nici pentru funcția de director la Școala Gimnazială nr. 29, nici la Școala Gimnazială nr. 7. „Când i-am întrebat de ce, am aflat că au fost două noi criterii – care nu sunt nicăieri menționate – continuitate și titulari în cadrul școlii”, a spus Anca Dragomir. Ea mai precizat că evaluarea managerială nici nu era luată în calcul la departajare. A mai precizat că nici nu a fost informată dacă a fost luată în calcul pentru detașare sau nu în niciuna dintre cele două școli menționate anterior.
Anca Dragomir a trimis o cerere către ISJ Constanța în care scria următoarele:
„În temeiul legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și cunoscând prevederile codului penal privind falsul în declarații, comunicați-mi în termenul prevăzut de lege, criteriile care au stat la baza evaluării CV-urilor depuse în vederea numirii prin detașare în interesul învățământului în funcții de conducere vacante, director și director adjunct, din unitățile de învățământ preuniversitar și punctajele obținute de către mine, în calitate de candidat la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” și Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanța.
Decizia și componența membrilor comisiei de evaluare a dosarelor depuse în acest sens.
Modalitatea de comunicare a rezultatelor evaluării și condițiile și modalitatea în care s-a făcut programarea pentru „întrevedere”, conform procedurii elaborate și asumate de ISJ Constanța”.
ISJ Constanța a răspuns pe 23 august la solicitarea Ancăi Dragomir și au precizat următoarele:
„Având în vedere e-mailul dumneavoastră, înregistrat la Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu nr. 17/16.08.2021, cu privire la numirea prin detașare în interesul învățământului în funcții de conducere vacante, vă comunicăm următoarele:
- În data de 26 iulei 2021 s-a postat atât pe site-ul ISJ Constanța cât și la secțiunea Forum, Procedura operațională privind detașarea în interesul învățământului în funcțiile de conducere vacante, de director și director adjunct, din unitățile de învățământ preuniversitare de stat, aprobată în cadrul Consiliului de Administrație din data de 23.07.2021
- Procedura menționată mai sus cuprinde toate precizările referitoare la documentele legislative de referință, condițiile de detașare conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
- Art. 254, alin. (1) – Personalul didactic titular în învățământul preuniversitar poate fi detașat în interesul învățământului, cu acordul său, pentru ocuparea unor posturi din unități de învățământ și unități conexe, la solicitarea acestuia, precum și pentru asigurarea pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a conducerii unității de învățământ, unităților conexe ale învățământului preuniversitar, inspectoratelor școlare și caselor corpului didactic și a funcțiilor de îndrumare și de control în inspectoratelor școlare
- Art. 4 din procedură precizează: în etapa de analiză a dosarelor prevăzută la calendarul activităților Inspectoratul Școlar General poate solicita candidaților o întrevedere
- Art. 6 din procedură menționează: în funcțiile de director sau de director adjunct vacante din unitățile de învățământ de stat de la nivelul județului Constanța, sunt detașate în interesul învățământului, cadre didactice titulare, prin decizia Inspectoratului Școlar General, până la data organizării concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2021-2022
- Cap. VI al procedurii, cu titlul Responsabilități, detaliază responsabilitățile persoanelor implicate în acest demers și, în special, în etapa de analiză a dosarelor, așadar nu de evaluare a dosarelor.
Sorin Mihai, inspector general la ISJ Constanța a fost contactat de către cotidianul ZIUA de Constanța și a spus clar că „nu a fost un concurs, iar noi trebuie să ne asigurăm că avem directori în școlile din județul Constanța”. Acesta a mai adăugat că „acel criteriu de continuitate a fost cerut de către minister, așa a zis și ministrul. Suntem convinși că doamna are o calitate managerială bună”.
Totodată, inspectorul general a mai precizat că la nivel de județ, 85% dintre directori își continuă funcția de conducere în unitatea de învățământ, în timp ce doar 7,5% nu și-au dorit continuitatea.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii