Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajații Prefecturii Constanța vor salarii mai mari. Au început o serie de procese

ro

16 Dec, 2021 00:00 3113 Marime text
  • Pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat recent un dosar având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici
  • Magistrații nu au stabilit încă un termen în dosarul în care părți sunt Sindicatul Egalitatea al funcționarilor publici și personalului contractual din administrație publică și funcționarii iar pârât, Instituția Prefectului județului Constanța
  • Vă reamintim că pe rolul aceleiași instanțe mai există și dosarul nr. 8724/118/2021, cu solicitări similare, mai exact creșterea salariilor funcționarilor din Prefectură
  • Salariul brut al majorității acestora nu depășește 2.000 lei
 

 
Pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat recent dosarul nr.9282/118/2021 având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

Magistrații nu au stabilit încă un termen în dosarul în care părți sunt: Sindicatul Egalitatea al funcționarilor publici și personalului contractual din administrație publică și funcționarii – Liliana Isabela Piscanu, Mihaela Oprea, Aisel Ismail, Florentina Bujoi, Mihaela Iordache, Georgeta Emilia Munteanu, Leila Hagi Salim, Mihaela Anca Epure, Monica Daniela Matei, Carmen Vîlcea și Dan Florin Roșca, prin Sindicatul Egalitatea iar pârât, Instituția Prefectului județului Constanța.

Vă reamintim că pe rolul aceleiași instanțe mai există și dosarul nr. 8724/118/2021, cu solicitări similare, mai exact creșterea salariilor unor categorii de funcționari din Prefectură.

Salariul brut al majorității acestora nu depășește 2.000 lei, ne-au mărturisit o parte dintre cei care sunt parte în acest dosar.

Funcționarii publici din aparatul de specialitate al unor Prefecturi din țară și din instituțiile subordonate au câștigat deja prin intermediul unor decizii judecătorești suplimente salariale, acest fapt îndreptățindu-i și pe funcționarii de la Constanța să urmeze același traseu pentru majorarea salariilor.
 
PRECIZĂRI:
            

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:


Mai mulți funcționari din Prefectura Constanța și-au dat în judecată angajatorul

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii