Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:50 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antonella Marinescu, citată mâine la Tribunalul Constanța, în procesul legat de parcarea de lângă Gara CFR

ro

03 Jun, 2024 17:00 1159 Marime text
  • Este vorba despre dosarul cu numărul unic 31099/212/2015, în care, pe scurt, Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, în calitate de reclamanți, solicitau suma totală de 122.595,76 de lei de la Paraschiva Barbu, adică peste 24.000 de euro, la cursul actual.
  • În primă instanță, municipalitatea a pierdut procesul, la Judecătoria Constanța.
Antonella Marinescu, fiica Paraschivei Barbu, este citată mâine, 4 iunie 2024, în procesul vizând terenul din zona parcării de lângă Gara CFR.
 
În proces, Paraschiva Barbu figura ca intimat-pârât, dar, după decesul acesteia, din mai 2023, instanța a decis să îi introducă în cauză pe moștenitorii acesteia, adică pe Antonella Marinescu.
 
Este vorba despre dosarul cu numărul unic 31099/212/2015, în care, pe scurt, Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, în calitate de reclamanți, solicitau suma totală de 122.595,76 de lei de la Paraschiva Barbu, adică peste 24.000 de euro, la cursul actual.
 
Suma reprezintă, potrivit municipalității, banii pe care aceasta ar trebui să îi achite pentru că ar fi schimbat destinația terenului de lângă gară.
 
Dosarul se află pe rolul instanțelor încă din 2015, însă abia după câțiva ani a fost soluționat în primă instanță de către magistrați, prin respingerea cererii formulate de primar.
 
Acum, procesul continuă la Tribunal, după ce municipalitatea a atacat în apel decizia nefavorabilă a Judecătoriei Constanța.
 
Părți în cauză sunt reclamanții Primarul Municipiului Constanța și, respectiv, Municipiul Constanța prin Primar, moștenitoarea Antonella Marinescu și compania Extravacanța Tour SRL, în calitate de intervenient accesoriu în interesul pârâtei.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în minuta Hotărârii nr. 4923/2021 a Judecătoriei Constanța se arată că instanța „respinge excepția prescripției, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată“.

 
Totodată, instanța „respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei a SC Extravacanța Tour SRL“.
 
Reclamanții – municipalitatea – au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către Paraschiva Barbu, în cuantum de 3.000 de lei, reprezentând onorariu avocat.
 
Conform datelor noastre, la Judecătoria Constanța, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Iuliana Maria Simion, din cadrul Secției Civile a instanței.
 
În Hotărârea nr. 4923/2021 a Judecătoriei se arată că „prin cererea de chemare în judecată, reclamanții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta Barbu Parschiva să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 98.867,55 lei + TVA, respectiv suma totală de 122.595,76 lei, reprezentând diferență de preț schimbare destinație imobil teren situat în zona gară CFR în suprafață de 6.020,39 lei mp atribuit în compensare prin dispoziția de primar nr. 3694/2002 având destinația inițială de parcare, spații verzi și pentru care a fost emisă AC nr. 887/30.06.2011 pentru aprobare «construire imobil parter sală așteptare călători, cu facilități diverse» pentru suprafața de 150 mp, precum și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu“.
 

 
Se arată în motivarea hotărârii nefavorabile municipalității că în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Dumitru Ioan Cocăneanu și Parasachiva Barbu nu este menționată clauza potrivit căreia ar fi trebuit achitată o diferență pentru schimbarea destinației terenului.
 
De asemenea, judecătorii au mai arătat că „procedând la analiza extrasului de carte funciară pentru informare nr. (...)/19.06.2020 instanța constată faptul că nu este menționată la capitolul sarcini clauza menționată“.
 
Acum, însă, procesul continuă la Tribunalul Constanța, unde dosarul va fi analizat mâine, 4 iunie 2024, de la ora 8.30.
 
Conform datelor noastre, la Tribunal, dosarul se află în atenția completului format din magistrații Adriana Mihaela Vasile și Maria Roxana Codreanu, din cadrul Secției I Civile a instanței.
 
Decizia pe care o va pronunța în cauză Tribunalul va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Constanța îi va caută pe moștenitorii Paraschivei Barbu, a decis instanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii