Anunţ de ultim moment din partea judecătorilor. Este vizată autorizaţia de construire a blocului din cartierul Tomis Nord
Anunţ de ultim moment din partea judecătorilor. Este vizată autorizaţia de construire a blocului din cartierul
13 Mar, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4794
Marime text
Judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa au stabilit primul termen în dosarul în care Asociaţia „Constanţa Altfel“ cere suspendarea autorizaţiei nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa, care presupune „Construire imobil D+P+4e locuinţe colective“, pentru investiţia realizată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183B, chiar lângă CCINA Constanţa.
Cauza se va afla pentru prima dată în atenţia magistraţilor pe data de 5 aprilie. Conform portalului instanţelor de judecată, părţile cauzei sunt Asociaţia „Constanţa Altfel“ (reclamant), iar Primarul Municipiului Constanta şi SC Cambela Prod SRL sunt pârâţi.
Amintim că, zilele trecute, câteva zeci de persoane care locuiesc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa au protestat împotriva proiectului imobiliar al societăţii Cambela Prod.
Locatarii blocului S6, care au mai protestat şi în 2016, spun că proprietarul a procedat în ultimele zile la împrejmuirea terenului, a ridicat stâlpi, iar în urmă cu câteva nopţi, a adus în zonă utilaje, maşini şi muncitori.
Reamintim că autorizaţia de construire nr. 986 din data de 17.07.2017, emisă de Primăria Constanţa, presupune: „Construire imobil D+P+4e locuinţe colective“, pentru investiţia realizată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183B, chiar lângă CCINA Constanţa.
Terenul cu număr cadastral 225171, în suprafaţă totală de 534 mp, este amplasat în intravilanul municipiului Constanţa, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 183 B. Vecinătăţile sale sunt: la est - bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la sud - proprietate privată, la nord - domeniu privat de interes local, la vest - domeniu public de interes local (alee acces parcare şi imobil locuinţe colective S6).
Terenul este situat la o distanţă de 41,5 ml faţă de imobilul situat la nord, imobil de locuinţe colective T7 (S+P+10), şi de 0,00 ml faţă de terenul domeniu privat de interes local, pe latura de vest, la 18 ml, se află un imobil locuinţe colective S6 (S+P+4) şi la 0,00 ml - teren domeniu public de interes local, la sud, la o distanţă de 0,00 ml faţă de proprietate privată, la est se află trotuarul bulevardului Al. Lăpuşneanu.
Terenul are forma de poligon neregulat, având o suprafaţă de 534 mp, fiind proprietatea privată a societăţii Cambela Prod SRL, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr 1589/18.10.2013.
Construcţia nou propusă nu va afecta imobilele din jur. Funcţiunile clădirii sunt astfel repartizate: la demisol - 20 de locuri parcare (18 locuri de parcare în nouă sisteme de parcare multiparking KLAUS, cu două locuri pe sistem şi două locuri la cota -3,65). Conform certificatului de urbanism nr. 2349/16.07.2015 şi HCJC nr 152/22.05.2013, pe terenul rămas liber de construcţii din jurul imobilului D+P+4etaje se vor amenaja spaţii verzi şi plantate, în limita de proprietate. Suprafaţa totală de spaţii verzi va fi de 180,38 mp, ceea ce reprezintă 33,77% din suprafaţa terenului.
Amplasamentul este mărginit la est de bulevardul Al. Lăpuşneanu, ce face legătura între zona studiată şi zona administrativa şi comercială a municipiului Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii