Apartament cu șapte camere, în centrul Constanței, pentru nepoții Paraschivei Barbu. Mișcarea de ultimă oră a Fiscului!
Apartament cu șapte camere, în centrul Constanței, pentru nepoții Paraschivei Barbu. Mișcarea de ultimă oră
02 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
9219
Marime text
- Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală au decis să renunțe la proces!
- Informația a fost făcută publică de Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, care a anunțat că a luat act de renunțarea la judecată, în temeiul articolului 406 din Noul Cod de procedură civilă.
- Decizia Tribunalului Constanța, de a lua act de renunțarea la judecată, a fost luată de completul Fond civil 4, prezidat de magistratul Corina Suzana Artene, din cadrul Secției I Civile a instanței.
- Renunțarea la proces s-a făcut ca urmare a faptului că s-a stins integral debitul stabilit de judecători în sarcina Paraschivei Barbu prin hotărârea pronunțată în Dosarul Retrocedărilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au declarat pentru ZIUA de Constanța surse avizate.
- Prin decizia Curții Supreme, s-a stabilit confiscarea sumelor de 817.248 de euro și 79.927 de dolari, de la Paraschiva Barbu, urmând să fie confiscată contravaloarea în lei a acestora, la cursul BNR de la data punerii în executare a dispoziției.
- Hotărârea poate fi atacată în recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Răsturnare de situație în procesul în care Fiscul a cerut instanței să anuleze donația pe care Paraschiva Barbu a făcut-o nepoților săi, constând într-un apartament din șapte camere, în centrul Constanței.
Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală au decis să renunțe la proces!
Informația a fost făcută publică de Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, care a anunțat că a luat act de renunțarea la judecată, în temeiul articolului 406 din Noul Cod de procedură civilă.
Potrivit legislației în vigoare, articolul 406 NCpc prevede faptul că „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă“.
Decizia Tribunalului Constanța, de a lua act de renunțarea la judecată, a fost luată de completul Fond civil 4, prezidat de magistratul Corina Suzana Artene, din cadrul Secției I Civile a instanței.
Hotărârea a fost luată în dosarul 4646/212/2020, în care ANAF a solicitat instanței să dispună revocarea donației pe care ParaschivaBarbu a făcut-o nepoților săi, reprezentată de un apartament în centrul Constanței.
Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de Constanța că decizia ANAF de a renunța la proces a venit ca urmare a faptului că s-a stins integral debitul.
Mai exact, a fost achitată toată suma stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, cauză penală în care Paraschiva Barbu a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de cinci ani.
Amintim, prin aceeași decizie a Curții Supreme, s-a stabilit confiscarea sumelor de 817.248 de euro și 79.927 de dolari, de la Paraschiva Barbu, urmând să fie confiscată contravaloarea acestora în lei, la cursul BNR de la data punerii în executare a dispoziției.
Pentru a reveni la procesul pentru apartament, precizăm că reprezentanții ANAF-DGFP Galați-AJFP Constanța s-au plâns de faptul că Paraschiva Barbu ar fi donat apartamentul „cu scopul de a își crea sau mări o stare de insolvabilitate“.
Ce solicitase ANAF
Prin cererea înregistrată la instanță în acest proces, reclamantul DGRFP Galați a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe calea acțiunii revocatorii, să dispună desființarea următoarelor acte juridice:
„Contractul de donație nr. 648/28.02.2019, (...) at apartamentului nr. 43-44, situat În Municipiul Constanța, (...) județul Constanța, înscris în Cartea Funciară a Municipiului Constanța nr. (...), deschisă la OCPI Constanța conform Încheierii nr. xxxxx/27.03.2014, compus din 7 (șapte) camere și dependințe, cu suprafața utilă de 164,36,36 mp și balcoane în suprafață de 17,53 mp și dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafață indiviză de 30 mp, precum și cota indiviză din dreptul de coproprietate asupra părților comune din imobil care prin natura sau destinația lor, sunt de folosință (...)“.
De asemenea, s-a cerut și desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1783/07.06.2019, încheiat „cu privire la garaj auto cu suprafața de 19 mp și construcție aflată deasupra acestuia cu suprafață de 9 mp“.
Conform sursei citate, în cererea de chemare în judecată, ANAF „a pretins că înstrăinarea bunurilor menționate anterior s-a făcut de către contribuabilul Barbu Paraschiva cu scopul de a își crea sau mări o stare de insolvabilitate“.
În continuare, ANAF a mai arătat în proces că „se consideră că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 1562 și următoarele Cod civil, respectiv : • actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu • frauda debitorului (debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor) • creditorul să aibă o creanță certă la data introducerii acțiunii • nu trebuie demonstrată complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, deoarece nu este un contract cu titlu oneros (în cadrul contractului de donație)“.
Totuși, la ultimul termen de judecată, desfășurat luni, 28 februarie 2022, ANAF a decis, potrivit informațiilor de la Tribunalul Constanța, să renunțe la proces.
Renunțarea la proces s-a făcut ca urmare a faptului că s-a stins integral debitul stabilit de judecători în sarcina Paraschivei Barbu prin hotărârea pronunțată în Dosarul Retrocedărilor.
Decizia Tribunalului Constanța de a lua act de cererea de renunțare la judecată poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Sursa motivare: www.rolii.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Mazăre şi moştenitorii
Pe cine caută Tribunalul Constanţa în procesul pentru casa fostului primar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii