Arhiepiscopia Tomisului, obligată să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire“ la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord
Arhiepiscopia Tomisului, obligată să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație
16 Oct, 2020 14:19
ZIUA de Constanta
6157
Marime text
Judecătoria Constanța s-a pronunțat azi în dosarul în care Primăria Constanța a chemat în instanță Arhiepiscopia Tomisului!
Potrivit datelor oficiale, Judecătoria Constanța a admis azi cererea de chemare în judecată formulată de Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului, în dosarul ce vizează Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord, cunoscută drept biserica de pe trotuar!
Pe cale de consecință, magistrații au decis obligarea Arhiepiscopiei Tomisului să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“.
„Autorizează reclamantul să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei“, se mai arată în decizia magistraților.
Minuta judecătorilor
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului. Obligă pârâta să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Autorizează reclamantul să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astăzi, 16.10.2020“.
Decizia nu este definitivă.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului nu au dorit să facă declarații pe marginea acestui subiect, având în vedere că hotărârea nu este definitivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii