Asociația Daria din Constanța a dat în judecată Ministerul Educației. Motivul îl reprezintă bursele școlare
Asociația Daria din Constanța a dat în judecată Ministerul Educației. Motivul îl reprezintă bursele școlare
03 Feb, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
573
Marime text

- Aflat la Curtea de Apel Constanța, dosarul 618/36/2024, are ca obiect suspendare executare act administrativ
Asociația Daria din Constanța, care a depus la Tribunalul București o cerere prin care solicită suspendarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, în trecut, cheamă, de data aceasta Ministerul Educației în judecată.
Aflat la Curtea de Apel Constanța, dosarul 618/36/2024, are ca obiect suspendare executare act administrativ. Procesul a fost înregistrat pe 18 noiembrie 2024, iar pe 3 februarie 2025 a avut termen.
Judecătorii au dat următoarea soluție pe scurt, care nu este definitivă – „Admite excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată. Respinge cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Curtea de Apel Constanţa. Pronunţată astăzi, 03.02.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Motivul procesului este că Asociația Daria Constanța dă în judecată Ministerul Educației pentru bursele elevilor acordate doar în timpul școlii. Asociația Daria Constanța a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educației Naționale la Curtea de Apel Constanța, solicitând suspendarea și anularea unei prevederi legale controversate care limitează acordarea burselor elevilor doar pe durata anului școlar, excluzând perioadele de vacanță.
Ce solicită Asociația Daria Constanța:
1. Suspendarea de urgență a aplicării prevederii legale până la soluționarea definitivă a cauzei, invocând riscul unor vătămări grave aduse drepturilor elevilor.
2. Anularea articolului de lege care limitează bursele doar la lunile de școlarizare, considerat neconstituțional și discriminatoriu.
3. Obligarea Ministerului Educației să modifice legislația astfel încât elevii să beneficieze de burse pe toată durata anului, inclusiv în vacanțele școlare.
Reprezentanții Asociației Daria Constanța susțin că actuala reglementare îi afectează mai ales pe elevii din familii cu venituri reduse, pentru care bursele sunt esențiale. „Copiii nu își pierd statutul de elevi în vacanță. Aceștia au aceleași nevoi financiare și în afara cursurilor școlare, iar Ministerul Educației trebuie să își asume o legislație corectă și echitabilă,” au declarat reprezentanții asociației.
Asociația Daria și cazul Adriana Bahmuțeanu
În noiembrie 2024, vedeta a revenit în fața instanței, într-un nou termen al procesului împotriva băieților mari ai lui Silviu Prigoană. Jurnalista vrea să îi ia acasă pe cei doi copii ai săi, dar până în acest moment, nu a reușit, fiind ținută la distanță de familia lui Prigoană. Mai mult, în caz a intervenit o asociație din Constanța, iar magistrații au dispus o amânare, potrivit romaniatv.ro. Adriana Bahmuțeanu nu a reușit până în acest moment să îi ia acasă pe cei doi fii, iar instanța a decis amânarea procesului cu o săptămână. Mai mult, avocata jurnalistei a declarat că, în dosar, a intervenit o asociație din Constanța, dar cererea nu le-a fost comunicată anterior termenului de judecată. Adriana Bahmuțeanu susține că Honorius și Silviu, băieții mai mari ai regretatului om de afaceri, s-ar afla în spatele intervenției din dosar, în încercarea de o ține departe de copii.
Despre Asociația Daria Constanța
Asociația Daria Constanța este un furnizor privat de servicii sociale, acreditat de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, înființată în anul 2021. Principalul obiect de activitate este asistența socială și protecția copilului.
Aceasta are are sediu la Hârșova și funcția de președinte o ocupă Mustafa Erdal.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Asociația Daria din Constanța cere suspendarea candidaturii lui Călin Georgescu!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii