Autoritatea Națională pentru Cetățenie duce la Tribunal procesul cu un deputat din Constanța! (MOTIVARE)
Autoritatea Națională pentru Cetățenie duce la Tribunal procesul cu un deputat din Constanța! (MOTIVARE)
22 May, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
826
Marime text
- Deputatul Varol Amet a solicitat în proces respingerea acțiunii deschise de Autoritatea Națională pentru Cetățenie arătând printre întâmpinare, printre altele, că „nu a avut în posesie toate autovehiculele indicate în cerere şi nu putea circula simultan cu mai multe autoturisme, fiind evident că pretenţiile solicitate nu sunt reale“.
Apelul ANC a fost recent înregistrat pe rolul Secției I Civile a Tribunalului, iar dosarul 2379/299/2022 urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată, pentru a se stabili data primei înfățișări în proces.
Amintim, în primă instanță, Judecătoria Constanța a respins acțiunea Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Iată minuta deciziei Judecătoriei din 16 februarie 2024:
„Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta **, în contradictoriu cu pârâtul **, ca neîntemeiată. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, ca neîntemeiat. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Constanţa“
Potrivit datelor noastre, la Judecătoria Constanța, cazul s-a aflat, în atenția completului prezidat de magistratul Isabelle-Andreea Țăranu-Măruș, din cadrul Secției I Civile a instanței.
Amintim, în acest proces, Autoritatea „a solicitat obligarea pârâtului (nr., Varol Amet) la plata sumei de 12.948,66 lei debit principal, precum și a dobânzii legale și a penalităților de întârziere aferente debitului principal, de la scadență și până la data achitării acestuia“.
Suma fusese stabilită în urma unui control al Curții de Conturi.
În replică, deputatul constănțean a solicitat respingerea acțiunii, arătând, printre altele, că „cererea de chemare în judecată a fost formulată ca urmare a emiterii Deciziei nr. #/15.10.2021 de Curtea de Conturi, decizie ce nu îi este opozabilă pârâtului şi care trebuia contestată de reclamantă, întrucât cele consemnate în cuprinsul acesteia nu corespund realităţii“.
De asemenea, Varol Ament a mai precizat prin întâmpinare „că nu a avut în posesie toate autovehiculele indicate în cerere şi nu putea circula simultan cu mai multe autoturisme, fiind evident că pretenţiile solicitate nu sunt reale“.
De asemenea, deputatul a mai arătat că Autoritatea pentru Cetățenie avea posibilitatea de a formula contestație împotriva deciziei emise de Curtea de Conturi, „iar neformularea unei astfel de contestaţii nu îi este imputabilă pârâtului“.
În motivarea Hotărârii 1530/2024 prin care Judecătoria a respins acțiunea Autorității pentru Cetățenie, judecătorii constănțeni au arătat, printre altele, că „în prezenta cauză instanţa constată că temeiul juridic indicat de reclamantă, respectiv faptul juridic licit constând în plată nedatorată, nu este incident în prezenta cauză“.
„În acest sens, instanţa reţine că nu există o obligaţie de plată între reclamantă şi pârât prin remiterea cardului şi tichetelor de alimentare, având în vedere că acestea funcţionează ca o formă de credit, iar raportul obligațional de plată este stabilită între reclamantă şi emitentul cardului, respectiv tichetelor de alimentare“, au mai spus judecătorii.
Judecătorii au mai spus că „ deşi reclamanta a precizat în mod expres temeiul de drept al cererii ca fiind plată nedatorată, instanţa apreciază că situaţia de fapt anterior descrisă se încadrează, eventual, într-o ipoteză de răspundere civilă delictuală, iar nu plată nedatorată“.
Judecătoria Constanța a concluzionat: „având în vedere considerentele anterior reţinute, instanţa urmează să respingă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 12.948,66 lei, întemeiată pe plata nedatorată, ca neîntemeiată“.
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Tribunalului în cauză.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Procesul intentat companiei Drumuri Județene Constanța SA de către fostul director executiv tehnic, amânat după vacanța judecătorească
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii