Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorităţile judiciare din Madagascar, sesizate din nou în cazul lui Radu Mazăre

ro

16 Oct, 2019 15:53 2139 Marime text
Azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a avut loc un nou termen în apelul dosarului Campusului Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre (condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul retrocedărilor din Constanţa), este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni). Tot în prezenta cauză, fostul senator Alexandru Mazăre este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Amintim că pe data de 24 iunie Înalta Curte a sesizat Ministerul Justiţiei al României în vederea „formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru judecarea persoanei extrădate Mazăre Radu Ştefan pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin.1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 Cod penal, şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 Cod penal, toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal“.
 
Azi, magistrații au arătat că vor retrimite solicitarea autorităţilor din Republica Madagascar cu privire la Radu Mazăre.
 
Tot azi, judecătoarea Geanina Cristina Arghir a formulat o declaraţie de abţinere, aceasta fiind admisă.
 
Procesul a fost amânat pentru luna viitoare.  
 
Pe data de 28 iunie 2018, judecătorii Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. Ulterior, completul de judecată a decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. În continuare, judecătorii au decis achitarea lui Alexandru Mazăre sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită. Instanţa a decis că fapta de care este acuzat fratele lui Radu Mazăre nu există.
 
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
Conform datelor oficiale, în cazul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. În continuare, magistraţii au decis condamnarea lui Radu Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

 
În continuare, cei trei judecători au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ştefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti. În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
 
Decizia judecătorilor Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru nu a fost definitivă, ea fiind atacată atât de către procurorii DNA, cât si de către fraţii Mazăre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii