Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorizația de construire pentru sistemul de iluminat dintre Ciobanu și Hârșova, atacată în instanță de Prefectura Constanța. Primarul spune că a greșit, și-a dat singur autorizație!

ro

24 Apr, 2020 00:00 2991 Marime text

Instituția Prefectului județului Constanța îl cheamă în judecată pe primarul comunei Ciobanu, Tudorel Gurgu(PSD). Dosarul 2101/118/2020, înregistrat în această săptămână pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios-administrativ și fiscal, are care obiect anulare act administrativ AC 8/31.10.2019. Parte în dosar este și comuna Ciobanu prin primar.

Contactat telefonic, primarul din Ciobanu spune că este vorba despre o autorizație de construire pentru o rețea de iluminat public pe drumul care face legătura între comună și orașul Hârșova, un drum care este tranzitat de oamenii care muncesc în șantierul din Hârșova, inclusiv pe timpul nopții. Locuitorii circulă cu bicicleta iar primarul spune că iluminatul era absolut necesar, cu un singur amendament: “Mi-am dat autorizație singur pentru această lucrare, prin serviciul de urbanism al primăriei Ciobanu și nu am luat-o de la județ, așa cum ar fi trebuit pentru că rețeaua de iluminat public face legătura între două localități. Am greșit, o să reparăm, o să solicităm autorizația de la Consiliul Județean. Altceva nu are ce să îmi atace, suntem în regulă”, a spus Tudorel Gurgu.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii