Avem un nou Regulament pentru Peninsula Constanța! A fost elaborat de avocatul Ionel Hașotti (DOCUMENT)
Avem un nou Regulament pentru Peninsula Constanța! A fost elaborat de avocatul Ionel Hașotti (DOCUMENT)
02 Dec, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
10273
Marime text
- Contestat de două ori în instanță, Regulamentul Zonei Peninsulare, adoptat prin HCL Constanța nr. 294/2021, continuă să nască păreri pro și contra acestuia.
- Zeci de propuneri au fost transmise administrației publice locale privind îmbunătățirea acestui regulament ori eliminarea situațiilor fără ieșire pe care le aduce cu sine, în prezent, restricționarea accesului în zonă cu bariere.
- În întreg acest context, avocatul Ionel Hașotti, din cadrul Baroului Constanța, fost decan al Baroului, a elaborat un Regulament pentru Zona Peninsulară.
- Printre alte prevederi, se arată că „utilizatorii permanenți (nr., vechiulele MAI, IGSU, IGPF, SAJ etc.) au accces liber fără solicitarea Permisului de acces, dar exclusiv pentru exercitarea competențelor legale sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu“.
- În Secțiunea Document puteți consulta întregul Regulament pentru Zona Peninsulară a Constanței elaborat de avocatul Ionel Hașotti.
La mai bine de două săptămâni de la intrarea în vigoare a Regulamentului de acces cu bariere în Zona Peninsulară a Constanței, cele mai multe dintre persoanele care locuiesc în Peninsula Constanța se arată mai degrabă nemulțumite de prevederile acestuia.
Contestat de două ori în instanță, Regulamentul Zonei Peninsulare, adoptat prin HCL Constanța nr. 294/2021, continuă să nască păreri pro și contra acestuia.
Zeci de propuneri au fost transmise administrației publice locale privind îmbunătățirea acestui regulament ori eliminarea situațiilor fără ieșire pe care le aduce cu sine, în prezent, restricționarea accesului în zonă cu bariere.
În întreg acest context, avocatul Ionel Hașotti, din cadrul Baroului Constanța, fost decan al Baroului, a elaborat un Regulament pentru Zona Peninsulară.
Printre prevederile cuprinse în acest regulament se numără cea potrivit căreia s-ar putea emite permise de acces pentru Peninsulă pentru „non-rezidenți persoane fizice“, aceștia fiind „descendenții, ascendenții, curatorii și tutorii persoanelor fizice rezidente, însoțitorii legali sau contractuali ai persoanelor fizice rezidente vârstnice sau cu dizabilități“.
Utilizatori permanenți, utilizatori ocazionali
De asemenea, în sensul regulamentului menționat, rezidenții persoane fizice sunt „persoane fizice care locuiesc în Zona Peninsulară în baza unui titlu de proprietate, a unui contract de leasing imobiliar, a unui contract de închiriere sau a unui contract de comodat imobiliar“.
În continuare, potrivit documentului citat, rezidenții persoane juridice sau asimilate acestora sunt „instituții publice, instituții ale cultelor religioase, societăți comerciale, persoane fizice autorizate, cabinete medicale, cabinete ale profesiilor liberale, instituții de cultură și artă, universități, licee, școli, grădinițe , creșe, asociații și fundații care au sediul social, sediul secundar sau punctul de lucru în Zona Peninsulară“.
Mai departe, sunt denumiți utilizatori permanenți „Președinția României, Senatul și Camera Deputaților, Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Instanțele Judecătorești, Ministerul Public, Cancelaria Primului Ministru, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, instituțiile publice cu atribuții de ordine și siguranță publică, Inspectorarul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Apărării Naționale, Directia Județeană de Sănătate Publică, Serviciul Medical de Urgență, Resuscitare și Descarcerare“.
În aceeași categorie intră și „serviciile publice de control al activităților economice și sociale, serviciile publice și private de ambulanță, ambasadele și consulatele, Instituția Prefectului-Județul Constanța, Consiliul Județean Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Poliția Locală Constanța, societățile comerciale și regiile autonome aflate în subordinea Consiliului Local Constanța și Consiliului Județean Constanța; instituții și organe de presă scrisă și audiovizuală“.
Nu în ultimul rând, utilizatorii ocazionali sunt „prestatorii serviciilor de aprovizionare și livrare la domiciliu pentru rezidenții persoane fizice și juridice, furnizorii serviciilor de utilități publice, de salubritate, de construcții și instalații, de reparații, intervenții și mententanță pentru construcții și instalații de orice fel, de colectare a deșeurilor rezultate din construcții, de amenajare și întreținere a spațiilor verzi, furnizorii serviciilor de transport public și în regim de taximetrie, pentru organizarea unor evenimente sociale, culturale, religioase sau sportive și pentru situații de urgență sau excepționale“.
Astfel, se arată în Regulamentul elabordat de avocatul Ionel Hașotti că „solicitarea de emitere a unui Permis de acces pentru vehiculele definite la art. 3 se poate face de către: rezidenții persoane fizice; rezidenții persoane juridice și cele asimilate acestora potrivit prezentului Regulament; non-rezidenții persoane fizice; utilizatorii ocazionali; alte persoane fizice/juridice în cazul situațiilor speciale sau excepționale“.
Totodată, „utilizatorii permanenți au accces liber fără solicitarea Permisului de acces, dar exclusiv pentru exercitarea competențelor legale sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu“.
Minibuze electrice și parcări noi
Se mai vorbește în acest regulament despre achiziționarea mai multor minibuze electrice, minim 5, de către municipalitate, pentru transportul public permanent pe traseul aflat pe conturul zonei reglementate, dar și despre amenajarea unei parcări mixte (subterane și supraterane) în spațiul din zona Poarta 1 – Port.
Astfel, legat de minibuzele electrice, se face precizarea că „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului Regulament, Primăria Municipiului Constanța va declanșa procedurile de achiziție publică în regim de urgență pentru achiziționarea unui număr de minimum 5 minibuze electrice pentru transportul public permanent pe traseul rutier aflat pe conturul zonei reglementate, transport ce urmează a fi realizat de operatorul public CT BUS. Primăria Municipiului Constanța poate stabili orare de funcționare diferite în sezonul estival și extrasezon“.
În ce privește parcările, se mai arată că „în teremen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentului Regulament, Primăria Municipiului Constanța va declanșa procedurile legale pentru construirea unei parcări mixte (subterană și supraterană) pe suprafața de teren aflată în proximitatea Porții nr.1 Port, independentă sau în cadrul unui program de dezvoltare urbană“.
Nu în ultimul rând, avocatul a cuprins în regulamentul elaborat prevderi potrivit cărora „persoanele juridice rezidente cu activitate în industria hotelieră care alocă vehicule proprietatea lor sau pe care le folosesc în leasing, pentru transportul în și din zona reglementată a clienților sunt scutite de la plata impozitului pe mijloacele de transport. În situația în care se închiriază autovehicule cu o capacitate de minimum 8 locuri pentru transportul clienților în și din Z.P., Primăria Municipiului Constanța va acorda o subvenție care să acopere o cotă de ½ din costul chiriei“.
Întregul Regulament elaborat de avocatul Ionel Hașotti poate fi accesat în Secțiunea Document.
În momentul de față, este încă în vigoare regulamentul adoptat prin HCL 294/2021.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Constănțeanul supărat. Poveste de groază din Peninsulă. Femeia vorbește despre cum a fost însoțită prin întuneric de un necunoscut … „avea în mână un obiect ca un baston”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii