Averea unui fost polițist din Garda de Coastă, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul
Averea unui fost polițist din Garda de Coastă, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul
16 Dec, 2023 16:27
ZIUA de Constanta
1163
Marime text
- Curtea de Apel a anunțat că verdictul în cauză va fi pronunțat la data de 28 decembrie 2023.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au rămas în pronunțare în dosarul care vizează averea fostului polițist de frontieră Colea Antip, din cadrul Gărzii de Coastă.
Este vorba despre dosarul cu indicativul 345/36/2018*** și se află pe rolul instanțelor din anul 2018.
Amintim, în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a casat hotărârea Curții de Apel Constanța, în care judecătorii constănțeni au spus că Agenția de Integritate ar fi folosit în raportul întocmit polițistului informații nepublice.
Mai exact, în hotărârea casată de Curtea Supremă, se arăta că „ANI nu putea să se folosească de informațiile nepublice obținute. Cum toată activitatea de cercetare finalizată cu întocmirea Raportului de evaluare se bazează pe documente /informații nepublice, toate actele întocmite, inclusiv Raportul de evaluare nr. 52803/G/II/21.12.2016, sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 13 alin. 2 din legea 176/2010“.
Cazul s-a întors la Constanța, pentru rejudecare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul ANI și a casat hotărârea.
Acum, Curtea de Apel Constanța a rejudecat cazul și a anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 28 decembrie 2023.
Decizia pe care o va pronunța Curtea de Apel va putea fi atacată, din nou, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
\
Citește și:
Un polițist din Constanța a câștigat în instanță 4.000 de euro de la Statul Român
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii