Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocata Ghiulfer Aisun Ismail, din Baroul Constanța „Nimic nu justifică pedeapsa cu moartea“

ro

10 Oct, 2020 00:00 3989 Marime text
  • La data de 10 octombrie, este celebrată Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea.
  • În România, pedeapsa capitală a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, fiind înlocuită cu pedeapsa închisorii pe viață. Ar mai trebui menționat că ultimele persoane condamnate la moarte și executate în România sunt soții Elena și Nicolae Ceaușescu.
  • Avocatul Ghiulfer Aisun Ismail, din cadrul Baroului Constanța, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că „nimic nu justifică pedeapsa cu moartea, indiferent dacă aceasta este sau nu considerată eficientă în combaterea criminalităţii“.

În declarația sa, avocata precizată că „7 ianuarie 1990 este momentul în care România s-a aliniat cu legislațiile țărilor europene, momentul în care a fost abolită pedeapsa cu moartea!“.
„Abolirea pedepsei cu moartea reprezintă o garanție a respectării dreptului fundamental al omului, și anume dreptul la viață! Este de esența unui sistem de drept modern, aliniat cu legislația europeană să nu accepte pedeapsa capitală!“, a precizat Ghiulfer Aisun Ismail.

„Promovarea și respectarea dreptului la viață se realizează atât prin abolirea pedepsei cu moartea, cât și prin susținerea organizațiilor internaționale ce luptă împotriva acestei pedepse, acolo unde încă se mai aplică“, a precizat avocatul din cadrul Baroului Constanța.

Un mesaj foarte important transmis de apărătorul constănțean este că „nimic nu justifică pedeapsa cu moartea, indiferent dacă aceasta este sau nu considerată eficientă în combaterea criminalităţii“.

„O astfel de pedeapsă este inacceptabilă din punct de vedere uman, etic, este crudă, incorectă din punct de vedere juridic şi, mult prea adesea, poate duce la suprimarea vieții unor oameni nevinovaţi, caz în care nu este posibilă nicio compensaţie (a se vedea erorile judiciare)“, a subliniat avocata Ghiulfer Aisun Ismail.
În încheiere, avocatul a precizat că „am încredere că nu ne vom întoarce în vremurile negre ale sistemului juridic și ale țării, în general, dar în contextul globalizării trebuie să luptăm să eradicăm pedeapsa cu moartea în totalitate, pentru că, din păcate, la nivel mondial încă se aplică!“.


Citește și:

Un avocat din Constanţa pune punctul pe „i“:

„Terorismul nu are religie! Poate fi învins doar dacă toată umanitatea se va uni împotriva lui“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii