Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:56 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocata suspectată de instigare la omor a fost reținută. Noi informații au ieșit la iveală

ro

31 Oct, 2024 20:20 652 Marime text
Sursa foto: Pixabay





Procurorul de caz din cadrul  Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea unei inculpate, având calitatea de avocat suspendat, pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2024, inculpata ar fi solicitat unei persoane pe care o cunoștea de mai mulți ani să găsească și să efectueze orice demers necesar pentru a ucide alte trei persoane pe care le-ar fi considerat vinovate de moartea fiului ei în Marea Britanie, în anul 2023. Convinsă că fiul său, care se ocupa cu investiții în criptomonede, a fost omorât sau a fost determinat să se sinucidă, cu scopul de a i se sustrage criptomonede, inculpata a pus la dispoziție informații și fotografii ale celor trei persoane vizate.

În schimbul punerii în aplicare a planului său, după cum reiese din probatoriul administrat, inculpata ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro, reprezentând câte 10.000 de euro pentru fiecare victimă, la care s-ar fi adăugat cheltuielile aferente (transport, cazare etc.), banii urmând să fie obținuți în câteva zile, în urma vânzării unui apartament.


Reamintim că o percheziţie domiciliară a avut loc astăzi, 31.10.2024, într-o cauză privind comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat de către această persoană având calitatea de avocat suspendat.
 

Procurorul de caz din cadrul  Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și ofițeri din cadrul IGPR au pus în executare, în cursul zilei de azi, un mandat de percheziție domiciliară într-o cauză penală privind comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat de către o persoană având calitatea de avocat suspendat.
 
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 01 – 30 octombrie 2024, pe raza municipiului București, în contextul în care fiul avocatei ar fi decedat pe teritoriul altui stat, aceasta a instigat o persoană, ca în schimbul unor sume de bani, să omoare trei persoane pe care le suspectează că ar avea legătură cu decesul fiului acesteia.
 
Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
Citește și
Știri RomâniaPercheziții domiciliare la un avocat suspectat de instigare la omor

 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii