„Băieții cu ochii albaștri“, dați în judecată, la Constanța Serviciul Român de Informații, chemat la proces pentru mai multe terenuri din Mamaia
„Băieții cu ochii albaștri“, dați în judecată, la Constanța: Serviciul Român de Informații, chemat
27 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2304
Marime text
- Cu lucrătorii proprii cunoscuți mai degrabă sub denumirea generică de „băieții cu ochii albaștri“, SRI trebuie să își pregătească acum apărarea într-un dosar civil.
- Coralia Luminița Maria Botea, reclamanta din cauză, a câștigat anul trecut un alt proces la Judecătoria Călărași, pentru o suprafață de 8,3658 ha din județul Călărași.
- Dosarul cu SRI a fost înregistrat sub numărul 11601/3/2020, fiind în atenția Secției I civile a Tribunalului Constanța.
- În centrul acțiunii se regăsesc „imobilele situate în stațiunea Mamaia, lot 14 și 15, careul 19“.
Foarte interesant, cel care a fost dat în judecată este chiar Serviciul Român de Informații, căruia îi revine în proces calitatea de pârât. Cu lucrătorii proprii cunoscuți mai degrabă sub denumirea generică de „băieții cu ochii albaștri“, SRI trebuie să își pregătească acum apărarea într-un dosar în care mărul Discordiei este reprezentat de „imobilele situate în stațiunea Mamaia, lot 14 și 15, careul 19“.
Câștig de cauză, la Judecătoria Călărași
Coralia Luminița Maria Botea, cea care a dat Serviciul în judecată pentru terenul din Mamaia, a câștigat anul trecut un proces la Judecătoria Călărași, pentru o suprafață de 8,3658 ha în comuna Perișoru din județ.La Constanța, dosarul cu SRI a fost înregistrat pe data de 5 august 2020, sub numărul 11601/3/2020, fiind în atenția Secției I civile a Tribunalului.
Obiectul dosarului îl reprezintă „legea 10/2001 legea nr. 165/2013 – obligația de a face“, iar cazul a fost declinat de la Tribunalul București.
Mai exact, potrivit cererii de chemare în judecată, act menționat în Hotărârea nr. 827/2020 a Tribunalului București, femeia a solicitat „obligarea pârâtului (nr., SRI) la soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii 10/2001 privind imobilele situate în stațiunea Mamaia, lot 14 și 15, careul 19“.
Cazul din Mamaia, declinat de judecătorii bucureșteni
Se mai arată în textul amintim și citat pe www.rolii.ro faptul că încă de la primul termen de judecată în analizarea cazului, judecătorii au pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a instanței din Capitală.Concret, judecătorii bucureșteni au apreciat că, dat fiind că imobilele vizate de acest demers se află în județul Constanța, stațiunea Mamaia, competența de soluționare a cazului le revine colegilor de la malul mării.
În acest sens, la data de 7 iulie 2020, Tribunalul București a luat următoarea decizie: „admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București –Secția a III –a Civilă invocată de către instanța de judecată, din oficiu. Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată (...) în favoarea Tribunalului Constanța – Secția Civilă “.
Hotărâre fără cale de atac
Potrivit legislației în vigoare, hotărârea luată în acest caz de Tribunalul București era fără cale de atac.Așa se face că, la data de 5 august 2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției civile a Tribunalului Constanța, rămânând ca judecătorii acestei instanțe să decidă cine are dreptate în litigiul împotriva Serviciului Român de Informații ce vizează terenurile din Mamaia.
Ca un ultim aspect, nu mai departe de luna martie a acestui an, Judecătoria Călărași a admis cererea reclamantei în dosarul cu numărul 5735/202/2018/a1, cauză în care aceasta s-a judecat pentru terenul de 8,3658 ha din comuna Perișoru. Cererea admisă în martie făcea referire la modificarea unor greșeli apărute în sentința inițială prin care câștigase procesul pentru terenul respectiv.
Dosarul de la Tribunalul Constanța, intentat „băieților cu ochi albaștri“, se află în prezent în etapa procedurii prealabile primului termen de judecată.
Citește și:
SRI acuză hotărâri de consiliu nelegale la Constanța. Ce s-a întâmplat cu dosarul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii