Bărbat cu permis anulat, băut și drogat, condamnat la aproape 7 ani de închisoare după ce ar fi provocat un accident mortal pe DN22! Curtea de Apel Constanța, așteptată să dea verdictul
Bărbat cu permis anulat, băut și drogat, condamnat la aproape 7 ani de închisoare după ce ar fi provocat un
04 Dec, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
250
Marime text
Un caz de ucidere din culpă din Tulcea a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, după ce un bărbat băut, și sub influența substanțelor psihoactive ar fi produs un accident mortal pe DN22 între localitățile Măcin și Smârdan, în septembrie, anul trecut.
Anchetatorii spun că acesta s-a suit la volan, deși avea și permisul anulat, iar într-o curbă, din cauza vitezei excesive, a derapat și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un triciclu electric. În urma impactului, conducătorul celuilalt vehicul a decedat.
Judecătoria Măcin l-a condamnat la 6 ani și 11 luni de închisoare pe Vlase Săndel. Inculpatul a depus contestație.
Iată soluția contestată:
Soluția pe scurt: În temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penale, cu referire la art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul VLASE SĂNDEL, în stare de arest preventiv la Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În temeiul art. 336 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul VLASE SĂNDEL, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.
În baza art. 335 alin. 2 teza a III-a Cod penal, cu aplicarea art. 41 aliniat 1 Cod penal, cu referire la art. 396 alin. 2 şi 10 Cod de procedură penală, condamnă inculpatul VLASE SĂNDEL, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere vehicul cu permisul anulat.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod penal, cu referire la art. 396 alin. 2 și 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul VLASE SĂNDEL, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, a victimei R.D..
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal rap. la art. 38 alin. 2 Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului prin adăugarea la cea mai grea, de 3 ani închisoare, a sporului obligatoriu de 1 an şi 4 luni, reprezentând o treime din celelalte pedeapse, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani ani și 4 luni închisoare.
În temeiul art. 41 aliniat 1 Cod penal constată că fiecare infracţiune intenţionată e comisă în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr 95/19.04.2023 a Judecătoriei Babadag definitivă în data de 05.07.2023 prin Decizia penală nr. 771/P/05.07.2023 a Curţii de Apel Constanţa.
În temeiul art. 96 aliniat 4 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr 95/19.04.2023 a Judecătoriei Babadag definitivă în data de 05.07.2023 şi dispune executarea ei.
În temeiul dispoziţiilor art. 41 alin. 1 Cp raportat la art. 43 alin. 1 Cp, instanţa adaugă la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni, stabilită inculpatului prin prezenta sentinţă, pedeapsa de 2 ani şi 7 luni, la care a fost condamnat prin SP nr. 95/19.04.2023 definitivă la data de 05.07.2023 prin DP nr. 771/P/05.07.2023 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatul urmând ca în final să execute o pedeapsă de 6 ani şi 11 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.
(...) În temeiul art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, menține măsura preventivă a arestării preventive luată față de inculpat prin încheierea din 24.09.2023, pronunţată în dosarul nr. 2051/253/2023 de către Judecătoria Măcin, verificarea legalității și temeiniciei urmând a se efectua până la data de 07.07.2024. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea nr. 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Vlase Săndel în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 6.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 5.000 lei este stabilită prin cuprinsul actului de sesizare a instanţei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 09.05.2023.
Document: Hotarâre 47/2024 09.05.2024
Cazul a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, care a stabilit soluționarea cauzei pe data de 30.01.2025.
Oricare va fi decizia instanței, va rămâne definitivă!
Filmul accidentului
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că la data de 23.09.2023, în jurul orei 15:30, inculpatul a condus pe drumurile publice DN22/E87, sensul de mers Măcin-Smârdan, autoturismul (...) iar, în zona km. 94+64 metri, într-o curba deosebit de periculoasă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și vizibilitate (depășind viteza legală maximă admisă de 50 km/h pe porțiunea de drum respectivă cu cca 61 km/h), a intrat într-un derapaj necontrolat, rulând în afara părții carosabile și pe sensul de mers opus (...) și a intrat în coliziune cu un triciclu electric condus de către persoana vătămată (...) care, ca urmare a impactului, a decedat, inculpatul aflându-se sub influenţa alcoolului, 1.51 g/l alcool pur în sânge la prima mostră si 1.36 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă, precum și sub influenţa substanțelor psihoactive, respectiv benzodiazepine și neavând dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice urmare a anulării permisului de conducere.
Cauzele producerii accidentului, stabilite de experți
Așa cum reiese în urma cercetării la fața locului, înainte de curba deosebit de periculoasă la dreapta unde inculpatul s-a deplasat, la intrare, cu cca 111 km/h, sunt instalate indicatoare de avertizare cu semnificația Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase (trei unităţi succesive) precum și Drum cu denivelări situație în care, raportat la cele două caracteristici ale porțiunii de drum respective, viteza maxim admisă este de 50 km/h, conform prevederilor art. 123 lit. b și f din HG (...) pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG] 95/2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, a circulat pe contrasens încălcând obligația prevăzută de art. 41 alin. I din OUG (...) și nu a adoptat un comportament care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor și să nu prejudicieze proprietatea publică sau privată, obligație prevăzută de art. 35, alin. 1 din OUG 195/2002.
Referitor la respectarea limitei maxime de viteză, așa cum reiese din raportul de expertiză criminalistică, inculpatul nu a respectat nici măcar limita maximă de viteză admisă conform clasificării drumurilor publice, respectiv drum european, care este de maxim 100/h.
De asemenea, în aceeași curbă, pe partea carosabilă între cele două sensuri de mers este trasat marcaj longitudinal continuu pentru separarea celor doua sensuri de mers care, interzice, de asemenea, deplasarea pe sensul de mers opus.
Cu referire la conduita după producerea accidentului, pe perioada cât s-a aflat la Spitalul Orășenesc Măcin, inculpatul a avut un comportament neadecvat, s-a manifestat agresiv verbal, a adresat injurii și expresii jignitoare la adresa personalului medical, aspecte ce reies din declarațiile martorilor, personal medical de serviciu, din procesul verbal de vizualizare a înregistrării video de pe Worn Camera (încheiat la 03.10.2023) cât și din examenul clinic efectuat de medicul de serviciu.
Potrivit adreselor răspuns ale SR-IPJ Tulcea (...), rezulta faptul ca inculpatul avea dreptul de a conduce autovehicule anulat la data de 23.09.2023 - data săvârșirii faptei.
Cantitate de alcool de 1,51 g/l la prima probă și 1,36 g/l la a doua probă alcool pur în sânge a fost stabilită potrivit Buletinului de analiză toxicologică (...) emis de Serviciul Clinic (...) de Medicină Legală Tulcea.
Inculpatul, sub supraveghere judiciară, la momentul producerii accidentului!
Infracțiunile au fost comise în condițiile stărilor de agravare ale concursului formal de infracțiuni și recidivei postcondamnatorii, inculpatul aflându-se în perioada termenului de supraveghere de 4 ani ca urmare a condamnării la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării prin Sentința (...) de către Judecătoria Babadag și rămasă definitivă la data de 5.07.2023 prin respingerea apelului formulat de către inculpat, urmând a fi aplicate art. 38 alin. 2 si art. 41 din Codul Penal, cât priveşte infracţiunile intenţionate.
Sursa text: ReJust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Știri Constanța Un bărbat a provocat un accident și a fugit de la locul faptei! Instanța l-a condamnat la închisoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii