Bărbatul din Pecineaga, arestat pentru că și-ar fi violat fiica, cere să fie eliberat
Bărbatul din Pecineaga, arestat pentru că și-ar fi violat fiica, cere să fie eliberat
19 Sep, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2142
Marime text
- Cererea de eliberare va fi analizată de Tribunalul Constanța.
Constantin A., de 40 de ani, din comuna Pecineaga, județul Constanța, arestat preventiv pentru viol, cere să fie pus în libertate!
Solicitarea bărbatului a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.
Amintim că urmare a sesizării din data de 13 septembrie, cu privire la comiterea infracțiunii de viol, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 40 de ani, din comuna Pecineaga, județul Constanța, bănuit de comiterea faptei.
Astfel, bărbatul în cauză este bănuit că ar fi întreținut relații sexuale, în mod repetat, cu fiica sa, în vârstă de 15 ani.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe acesta pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, iar la data de 16 septembrie a.c., instanța de judecată a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta a fost escortat și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
Citește și
Antrenorul de arte marţiale, din Ovidiu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol, menținut în arest la domiciliu
Un tânăr din Seimeni, arestat pentru viol. Victima are 12 ani
Județul Tulcea
Bărbat de 27 ani, bănuit de viol, reținut. Victima sa, o minoră de 13 ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii