Bogdan Vâlsan, fostul şef al Vămii Constanţa, şi afaceristul Silviu Albescu, trimişi în judecată (rechizitoriu)

13 Apr, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3660
Marime text
Tribunalul Constanţa a amânat, pentru luna viitoare, judecata în dosarul în care Bogdan Vîlsan, fost director executiv în cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Constanţa, şi Ioan Silviu Albescu, administrator al SC Mad Expert Intl SRL, la data săvârşirii presupusei fapte, au fost trimişi în judecată de DNA Constanţa.
Noul termen, stabilit pentru data de 8 mai, este al 17-lea acordat în prezenta cauză.
Amintim că, în prezenta cauză, Bogdan Vîlsan este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Asta în timp ce în sarcina lui Ioan Silviu Albescu procurorii au reţinut infracţiunile de folosire de acte falsificate (două infracţiuni) şi evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la datele de 23, respectiv 29 decembrie 2011, cu ocazia şi sub aparenţa falsă a efectuării a două operaţiuni de aprovizionare a două nave cu cantitatea totală de 74,866 de tone de motorină, în valoare totală de 80.480,95 de dolari, inculpaţii Albescu Ioan Silviu şi SC Mad Expert Intl SRL au derulat operaţiuni comerciale fără a le înregistra în contabilitatea societăţii şi fără a calcula şi a declara la termen impozitele şi taxele aferente acestor operaţiuni, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată şi as accizelor pentru produse energetice“.
„Acest lucru a fost posibil prin schimbarea destinaţiei iniţiale a produselor energetice sustrase de sub supraveghere vamală din antrepozitul vamal de depozitare şi comercializarea acestora pe piaţa internă fără plata obligaţiilor fiscale, fără a deţine atestatul de înregistrare pentru comercializarea produselor energetice.
În acelaşi context, la aceleaşi date, cei doi inculpaţi au folosit în relaţia cu Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Constanţa documente vamale de transport şi comerciale falsificate, cu scopul de a sustrage de sub supravegherea vamală cantitatea respectivă de motorină. În aceeaşi perioadă, inculpatul Vâlsan Bogdan, în calitate de director executiv în cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Constanţa, după ce a fost sesizat cu referatul întocmit de unul dintre subordonaţii săi şi înregistrat la 12.01.2012, din care rezulta că SC Mad Expert Intl SRL folosise în relaţia cu instituţia respectivă mai multe înscrisuri falsificate şi sustrăsese de sub supravegherea vamală o cantitate de motorină, nu a îndeplinit niciunul dintre actele la care era obligat într-o asemenea situaţie, producând astfel vătămări drepturilor şi intereselor legitime ale statului român, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru cei doi coinculpaţi“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
Potrivit rechizitoriului, inculpaţii Ioan Silviu Albescu şi SC Mad Expert Intl SRL ar fi prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 265.356 de lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată - 90.619 lei, accize la produse energetice datorate în vamă - 114.324 de lei şi impozit pe profit - 60.413 lei.
„Ce aţi făcut, că va ieşi un mare rahat!“
Fostul şef al Vămii Constanţa le-ar fi cerut subalternilor să fie „discreţi“ şi „toleranţi“ cu Mad Expert Intl SRL (rechizitoriu)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii