Bosfor Anatolya SRL, proprietarul restaurantului Bosfor din Constanța, dat în judecată de două persoane fizice. Iată de ce
Bosfor Anatolya SRL, proprietarul restaurantului Bosfor din Constanța, dat în judecată de două persoane fizice.
25 Feb, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
2172
Marime text



- Inițial, procesul s-a aflat în atenția Judecătoriei Constanța care s-a pronunțat la termenul din 7 octombrie 2024, când și-a declinat competența
- Acum, dosarul cu indicativul 17343/212/2024 a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța
Firma Bosfor Anatolya SRL care deține restaurantul Bosfor de pe bulevardul Tomis nr. 48A, Constanța, vizavi de primărie, a fost dată în judecată de persoanele fizice Ecaterina Dincă și Gheorghe Eugeniu Dincă.
Inițial, procesul s-a aflat în atenția Judecătoriei Constanța care s-a pronunțat la termenul din 7 octombrie 2024, când și-a declinat competența.
„Soluția pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanţii-pârâţi reconvenţional ..., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţional ..., în favoarea Tribunalului Constanţa, Secţia a II a civilă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2024.
Document: Hotarâre 11497/2024 07.10.2024”, se arată în minuta judecătorească.

Acum, dosarul cu indicativul 17343/212/2024 a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța.
Primul termen a fost pe 28 ianuarie a.c., când cauza a fost amânată. Astăzi, 25 februarie a.c., la noul termen, Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea pentru 12 martie 2025.

Un imobil din Eforie Sud, mărul discordiei
Conform datelor de pe rejust, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 17.06.2024 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. #####/212/2024, reclamanţii Dincă Ecaterina şi Dincă Gheorghe Eugeniu, în contradictoriu cu pârâta SC Bosfor Anatolya SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 774/03.04.2023 de către BNPA ##### ####### şi ######## #### #######, din culpa exclusivă a pârâtului, precum şi radierea din cartea funciară nr. 101471 a localităţii ###### a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanţii au arătat că au încheiat cu pârâta la data de 03.04.2023 promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 774 de către BNPA ##### ####### şi ######## #### #######. Obiectul promisiunii este reprezentat de vânzarea imobilului situat administrativ în Eforie Sud, str. Dezrobirii, lot 14, #### #########, înscris in CF nr. 101471 ######.
Pârâta a achitat suma de 300.000 euro cu titlu de avans la data semnării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare iar diferenţa în cuantum de 420.000 euro urma să se achite în două tranşe, respectiv la datele de 15.09.2023 şi 15.09.2024.
Contractul autentic de vânzare-cumpărare trebuia încheiat pana la data de 15.09.2024.
Pârâtul a aruncat vina asupra celor două persoane
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, invocând totodată şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prematurităţii, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin prezentul litigiu dedus judecăţii.
Prin cererea reconvențională a solicitat instanței să constate rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 774/03.04.2023 din culpa exclusivă a reclamanţilor, cu obligarea acestora la plata dublului sumei achitate.
În fapt, pârâta a arătat că suma de 170.000 euro care urma a fi achitată până la data de 15.09.2023 urma să se achite fie din surse proprii, fie din credit acordat subscrisei de orice bancă comercială.
Pentru acordarea creditului, reclamanţii au fost somaţi să depună un set de înscrisuri necesare pentru accesarea creditului, aceştia fiind obligaţi în acest sens inclusiv prin promisiunea bilaterală, fiind solicitaţi în acest sens şi de către bancă, solicitări la care reclamanţii nu au dat curs, astfel că pârâta s-a aflat în imposibilitatea contractării unui credit.
Reclamanții au susținut că firma nu are fonduri
Reclamanţii au depus întâmpinare la cererea reconvenţională şi răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În fapt, au arătat că atât timp cât reconvenienta nu a respectat termenele de plată a sumelor reprezentând diferenţele de preţ ale imobilului, aceasta nu poate invoca existenţa culpei reclamanţilor în derularea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare şi, mai mult, neachitând restul tranşelor, aceasta nu are nici posibilitatea de a solicita să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Cu privire la documentaţia necesară contractării creditului, reclamanţii au arătat că această obligaţie excede celor asumate prin promisiunea bilaterală, neputându-se reţine în sarcina lor o asemenea obligaţie. Au arătat că pârâta, aflându-se de fapt în lipsă de fonduri financiare, a intenţionat să constituie ipotecă pe bunul ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale, aspect cu care reclamanţii nu au fost de acord.
Despre Bosfor Anatolya SRL
Conform termene.ro, platformă consultată marți, 25 februarie 2025, firma a fost înființată în anul 2018, are sediul social pe bulevardul Tomis nr. 48 A-B din Constanța și obiectul de activitate este „restaurante”.
Bosfor Anatolya SRL a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 2,7 milioane lei, un profit de peste 266.000 lei, datorii de peste 650.000 lei și 20 de angajați.
Firma mai are un punct de lucru în Mangalia, pe strada Constanței.
Asociat și administrator este Haznedar Serap Yildiz, conform termene.ro. După cum arată datele furnizate de Registrul Comerțului, el mai apare în Ardem Construction SRL, Anatolya Catering SRL (sediu expirat) și Pir-Sa Construct SRL (radiată).
Bosfor Anatolya SRL nu are contracte publice încheiate.
Sursă text: rejust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro.
Citește și:
Bosfor Anatolya SRL, certificat de urbanism de la Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii