Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Breaking News Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat definitiv!

ro

25 Nov, 2022 09:38 3855 Marime text


 
Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, a fost achitat definitiv!
 
Decizia a fost luată Curtea de Apel Constanța.
 
Tot în acest dosar, achitare au mai primit şi ceilalţi inculpaţi, respectiv: Constantin Miroiu, fost şef al Serviciului Logistic din cadrul ISU Constanţa, Virgilia-Crina Ciochină, fost contabil-şef în cadrul ISU Constanţa, şi Vasilica Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi Serviciu Logistic, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale), un administrator al unei societăţi comerciale la data presupusei fapte este acuzat de săvârşirea în forma complicităţii a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale).
 
Şi în cazul lor, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că fapta de care au fost acuzaţi cei patru nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Amintim că, potrivit datelor oficiale, în cauză au mai fost trimişi în judecată Constantin Miroiu, fost şef al Serviciului Logistic din cadrul ISU Constanţa, Virgilia-Crina Ciochină, fost contabil-şef în cadrul ISU Constanţa, şi Vasilica Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi Serviciu Logistic, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 

În perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de Pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii „Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia-Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme, costurile manoperei şi ale materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.


 
„Concret, inculpatul Costache Viorel, în calitate de inspector-şef al ISU Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat documentele de achiziţie şi a decis plata lucrărilor şi a materialelor necesare la un preţ mult mai mare decât valoarea reală, în condiţiile în care materialele fuseseră deja achiziţionate.
 
În acelaşi context, inculpatul Miroiu Constantin, în calitate de şef Serviciu Logistic, a avizat documentaţia de selecţie a ofertelor şi a aprobat plata lucrărilor şi a materialelor pentru proiectul respectiv, iar inculpata Ciochină Virgilia-Crina, în calitate de contabil-şef, a avizat pentru control financiar preventiv propriu realizarea lucrărilor respective. Documentaţia de achiziţie a fost întocmită de inculpata Vasile Vasilica, subordonată a inculpatului Miroiu Constantin.
 
În aceleaşi circumstanţe, administratorul unei societăţi a emis mai multe facturi fiscale, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate, şi a prezentat mai multe oferte de preţ din partea unor firme care nu primiseră oferte de participare la licitaţie. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile, proprietate a inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 76.521,17 lei, reprezentând prejudiciul produs Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, în sumă de 40.735,97 de lei, şi folosul necuvenit obţinut de firma respectivă, în sumă de 35.754,38 de lei“, conform DNA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii