Ca-n filmele de la Hollywood! Rechizitoriu pentru fostul şef al BCCO Cluj și clasare pentru un tansport de droguri pe ruta Ucraina – Constanța
Ca-n filmele de la Hollywood!: Rechizitoriu pentru fostul şef al BCCO Cluj și clasare pentru un tansport de droguri
10 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2725
Marime text
- Prin ordonanța de trimitere în judecată, procurorii DIICOT au dispus clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunilor de introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc, constând în aceea că sunt desfășurate activități în vederea comiterii de infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv cocaină pe care o transportă pe ruta Ucraina – România, mun. Constanța și mun. Cluj-Napoca – UK sau alte țări din vestul Europei.
- Clasarea a fost dispusă întrucât din probele administrate a rezultat că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem nu există, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 lit. a C.proc.pen.
- Una dintre persoanele vătămate în acest dosar este Vladimir Sfârlea Torino. Acesta, în 2004, a fost capturat și apoi condamnat la 18 ani de închisoare într-un dosar de trafic de droguri. În luna iulie 2003, adevarul.ro arăta că polițiștii antidrog au capturat peste o jumătate de tonă de heroină, în valoare de 5,5 milioane de euro. În cauză, în judetul Constanța au fost găsite într-un TIR 173 kilograme de heroină.
Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT - Structura Centrală în cazul lui Liviu Şipoş, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj. Acesta a fost trimis în judecată alături de multe persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, în formă continuată, violarea vieții private, acces ilegal la un sistem informatic, tentativă la transfer neautorizat de date informatice, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, divulgarea informațiilor secrete de stat.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, pe lista inculpaților se află: Liviu Şipoş, Nicolae Neagu, Ionel Cosmin Zahiu, Adrian Groşan, Emil Iulian Lupea, Octavian Lucian Marian și Dragoş Călin Marc.
Una dintre persoanele vătămate în acest dosar este Vladimir Sfârlea Torino. Acesta, în 2004, a fost capturat și apoi condamnat la 18 ani de închisoare într-un dosar de trafic de droguri. În luna iulie 2003, adevarul.ro arăta că polițiștii antidrog au capturat peste o jumătate de tonă de heroină, în valoare de 5,5 milioane de euro. În cauză, în judetul Constanța au fost găsite într-un TIR 173 kilograme de heroină.
Oameni de afaceri, filați și șantajați
Revenind la dosarul nostru, în actul de sesizare, procurorii DIICOT arată că, în perioada decembrie 2019 – august 2020, pe raza județului Cluj, a acționat un grup infracțional organizat, format din 6 persoane, coordonat de către un inculpat, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfășurat activități de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS și dispozitive de interceptare și înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) și, sub diferite pretexte, le-a solicitat remiterea unor sume importante de bani.
Dispozitive GPS montate pe mașină
S-a reţinut faptul că, liderul grupării era cel care identifica potențiali oameni de afaceri, iar ulterior îi coordona pe ceilalţi membri să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având și funcția de microfon prin care se putea realiza ascultarea și înregistrarea discuțiilor purtate de către persoanele vătămate.
Având în vedere experiența profesională dobândită în perioada în care și-a desfășurat activitatea în cadrul structurilor operative ale M.A.I., liderul grupului i-a instruit periodic pe ceilalţi inculpaţi, în vederea adoptării, în mod constant, a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acțiuni derulate de organele de urmărire penală și care să îi vizeze.
Violarea sediului profesional și violarea vieții private
În acest scop, membrii grupării au comunicat în permanență în timpul activităților de supraveghere îndreptate împotriva persoanelor vătămate, comunicându-și eventuale autoturisme suspecte care se interpuneau între autovehiculele membrilor grupării și cele conduse de persoanele vătămate și, de asemenea, au procedat la verificarea autovehiculelor pe care le foloseau, pentru a identifica eventuale mijloace tehnice de monitorizare.
În ceea ce privește rolul membrilor în cadrul grupului infracțional organizat, s-a reţinut faptul că, liderului grupului a coordonat activitatea infracțională, în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de violarea sediului profesional și violarea vieții private, precum și cele de acces la un sistem informatic și transfer de date informatice, instigându-i pe doi dintre inculpaţi să pătrundă în sediile private ale societăților comerciale în care își desfășurau activitatea persoanele vătămate, pentru a monta dispozitive de înregistrare și de a accesa sisteme informatice de pe care să transfere date informatice.
De asemenea, liderul grupului a finanțat activitățile infracționale prin cumpărarea dispozitivelor de înregistrate și a dispozitivelor de localizare GPS.
Starea de urgență a afectat activitatea infracțională
Ulterior, activitățile infracționale s-au desfășurat cu intermitență, în contextul instituirii pe teritoriul României a stării de urgență, însă rezoluția infracțională a rămas constantă, până la intervenția organelor judiciare, din data de 15 august 2020, când doi dintre inculpați au fost prinși în flagrant în timp ce se aflau în sediul unei societăţi comerciale de pe raza judeţului Cluj, cu scopul de a sustrage suma de 200.000 de euro și pentru a monta un nou dispozitiv de înregistrare, tip microfon, într-o autoutilitară utilizată de către persoana vătămată.
Cocaină transportată pe ruta Ucraina, Constanța, Cluj și Marea Britanie
Mai menționăm că prin ordonanța de trimitere în judecată, procurorii DIICOT au dispus clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracțiunilor de introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, prin ordonanța din data de 07 iulie 2020 constând în aceea că sunt desfășurate activități în vederea comiterii de infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc, respectiv cocaină pe care o transportă pe ruta Ucraina – România, mun. Constanța și mun. Cluj-Napoca – UK sau alte țări din vestul Europei, folosind în acest sens 4-5 autoturisme pe care erau montate dispozitive de urmărire GPS.
Clasarea a fost dispusă întrucât din probele administrate a rezultat că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem nu există, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 lit. a C.proc.pen.
Rechizitoriul DIICOT poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
Citește și
Acțiuni pentru destructurarea grupărilor de trafic de droguri
Zeci de grupări destructurate. Mii de persoane trimise în judecată
40 de constănțeni menținuți în arest preventiv! Decizia nu este definitivă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii