Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:55 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadastrarea județului Constanţa, în atenția judecătorilor. Dosarul, amânat

ro

10 Jan, 2019 09:54 2024 Marime text
Tribunalul Constanţa a stabilit un nou termen în dosarul denumit generic „Geotop“, privind cadastrarea judeţului Constanţa!

Cauza a fost instrumentată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa, care, în luna noiembrie 2016, au dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a lui Titi Cenuşă, fostul arhitect-şef din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, dar şi a omului de afaceri Ioan Ichim, din Bucureşti, fost administrator al societăţii comerciale Geotop 2001.
 
Dosarul a fost amânat pentru data de 5 februarie, ora 15.00, pentru citarea următorilor trei martori din citativul rechizitoriului în vederea audierii şi pentru a se discuta cererile de probatorii depuse la acest termen de inculpaţii Cenuşă Titi şi Ichim Ioan. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada iulie 2007 - aprilie 2013, inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi, în calităţile menţionate mai sus, prin acţiuni concertate, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziţie publică «Documentaţie cadastrală şi înscriere în Cartea Funciară a reţelei de drumuri publice de interes local din judeţul Constanţa şi realizarea soluţiilor geospaţiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere»“.
 
„Inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel şi Cenuşă Titi au coordonat acţiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferenţial, lucrările de cadastrare a drumurilor judeţene şi comunale din judeţul Constanţa către o societate controlată de omul de afaceri Ichim Ioan, precum şi cu fraudarea bugetului judeţului Constanţa. Frauda în dauna bugetului judeţului Constanţa s-a realizat prin efectuarea, de către preşedintele Consiliului Judeţean, în mod coordonat, a unor plăţi nelegale în valoare totală de 11.621.345,49 de lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de inculpatul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor judeţene). Restul plăţilor au fost făcute din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care, la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiaşi societăţi comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale). Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nicio utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontat pentru lucrări neefectuate (fictive)“, conform DNA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii