Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, în proces cu Apele Române. Anunțul Judecătoriei Constanța

ro

07 Sep, 2023 09:38 1756 Marime text
  • Caelia Mamaia SRL, deținută anterior de Ciprian Marica, a fost chemată în judecată de Apele Române, la Judecătoria Constanța.
Magistrații Judecătoriei Constanța au anunțat că vor pronunța mâine, 8 septembrie 2023, o decizie în privința procesului deschis de Apele Române companiei Caelia Mamaia SRL, deținută până în această vară de Ciprian Marica!
 
Secția Civilă a Judecătoriei Constanța au judecat cererea de reexaminare formulată în proces de Apele Române, împotriva deciziei instanței de a anula cererea de chemare în judecată, pe motiv că nu respecta condițiile impuse de legislația în vigoare.
 
Judecătorii au ascultat părțile și au anunțat că vor decide mâine, 8 septembrie 2023, dacă procesul va continua la Judecătoria Constanța sau dacă cererea de chemare în judecată rămâne anulată.
 
Este vorba despre dosarul deschis de ANAR-ABADL cu obiectul „autorizare desființare lucrări (legea 50/1991)“, în contradictoriu cu firma Caelia Mamaia SRL, cu indicativul 14126/212/2023.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, pe 30 iunie 2023, judecătorii au anulat cererea, în minuta Încheierii de anulare arătându-se că instanța, „în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral. Cu drept de reexaminare pentru reclamantă în termen de 15 zile de la comunicare“.
 
Potrivit Încheierii nr. 8302/2023, „prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 29.05.2023, reclamanta Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Caelia – Mamaia S.R.L., în principal, obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor provizorii de tip beach-bar şi dotări plajă, în suprafaţă de 1483 mp (conform planului de situaţie anexat), stabilirea unui termen limită de maximum 15 zile de la admiterea acțiunii, pentru ducerea la îndeplinire a măsurii de desființare a lucrărilor de construire realizate pe sectorul de plajă şi aducerea sectorului de plajă la starea inițială, obligarea pârâtei la plata sumei de 417093,75 lei, la care se adaugă TVA, (sumă estimată provizoriu până la data introducerii acțiunii), reprezentând prejudiciu/contravaloarea chiriei aferente suprafeței de plajă ocupate fără drept de pârâtă pentru perioada 16.10.2022 — 29.05.2023, obligarea pârâtei în continuare până la data eliberării plajei la plata sumei de 1853,75 lei/zi, la care se adaugă TVA, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor menţionate anterior, calculată de la data de 16.10.2022 până la data eliberării plajei de construcțiile abuzive ridicate de către pârâtă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată“.
 
În subsidiar, Apele Române au solicitat „autorizarea Administrației Naționale Apele Române - Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (în calitate de administrator legal al plajei ##### ##### bun din domeniul public al Statului) la ducerea la îndeplinire a măsurilor de desființare a lucrărilor executate, pe cheltuiala pârâtei“.
 
Totuși, judecătorii nu au analizat cererea propriu-zisă, pentru că au constatat înainte de începerea procesului că cererea nu îndeplinea condițiile legale.

 
Astfel, judecătorii spuseseră atunci că „analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Potrivit art. 200 alin. (3) C. proc. civ., «când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194–197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii»“.
 
Au spus judecătorii că nu au fost îndeplinite anumite obligații legale, „în sensul că nu s-a clarificat cine are calitate de reclamant în prezenta cauză, respectiv Administrația Națională Apele Române sau Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, şi nici nu s-a depus dovada calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, fiind încălcate astfel prevederile art. 194 lit. a) şi b) C. proc. civ.“.
 
„Or, potrivit art. 200 alin. (4) C. proc. civ., dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a)-c) nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii. Termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (3) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 26.06.2023, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ.“, au explicat magistrații Judecătoriei Constanța.
 
„Așadar, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată. Mai trebuie observat că reclamanta a avut, în concret, mai mult de 10 zile la dispoziție pentru îndeplinirea obligațiilor“, au concluzionat judecătorii, hotărând anuarea cererii.
 

Acum, judecătorii au analizat cererea de reexaminare formulată de ANAR-ABADL și urmează să ia o decizie în legătură cu eventuala continuare a procesului mâine, 8 septembrie 2023.
 
Despre Caelia Mamaia SRL
 
Amintim, Ciprian Marica s-a retras din firma Caelia Mamaia SRL, hotărârea fiind luată pe 10 iulie 2023 și publicată în MOf Nr. 3828 din 29 august 2023.
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 1 septembrie 2023, Caelia Mamaia SRL București a fost înființată în anul 2013, are sediul social în București, pe Calea Dorobanților, nr. 103-105 și se ocupă de restaurante.
 
Până în luna iulie 2023, asociați au fost Ciprian Andrei Marica și Alexandru Sautner, ultimul fiind și administratorul firmei.
 
În prezent, societatea este deținută de Indoa Events&PR SRL Ilfov, reprezentată de Carla Corb, și de Alexandru Sautner, iar administrator este Carla Corb.
 
Registrul Comerțului consultat la zi arată că numele lui Ciprian Marica se leagă de societățile FCV Farul Constanța SA din Constanța, Fit for Feet SRL București (în lichidare), M.C.A. Consulting LTD SRL București, MMM Concept Builders SRL București, MRK Retail Business SRL București, MRK Sports Business SRL București, New World Development SRL București și Pipera Smart Development SRL București.
 
Numele lui Alexandru Sautner figurează și în Conprod Hald SRL Mehedinți, Gioelia SRL Ilfov și Oliveto Fa SRL Ilfov.
 
În 2022, Caelia-Mamaia SRL a declarat nouă angajați, pierderi peste 260.000 de lei și cifra de afaceri peste 1,99 de milioane de lei.
 
Despre Indoa Events&PR SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 1 septembrie 2023, Indoa Events&PR SRL a fost înființată în 2018, în București, iar în 2022 și-a schimbat sediul social în Ilfov.
 
Acum, firma are sediul social în satul Tunari din județul Ilfov, pe strada Ioan Slavici, nr. 42 și se ocupă de activități ale agențiilor de publicitate.
 
Asociat este Vasile Corb (al cărui nume se leagă și de VFLH SRL Timișoara și Vildcorb Prod Com SRL Bihor), iar Carla Corb (fostă Parnica, al cărei nume se leagă și de J’Adore Consult SRL București – întrerupere temporară de activitate) este administratorul firmei.
 
În 2022, firma a declarat un angajat, profit aproape 160.000 de lei și cifra de afaceri s-a apropiat de 400.000 de lei.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ultima oră!
Dumitru Pufleanu câștigă procesul pentru terenul din Faleză Nord - Constanța, revendicat de Apele Române (MINUTA)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii