Camere speciale pentru audierea copiilor în procese, la instanțele din țară
Camere speciale pentru audierea copiilor în procese, la instanțele din țară
24 Dec, 2023 11:47
ZIUA de Constanta
1065
Marime text
Nu mai puțin de 50 de spații adecvate audierii copiilor în timpul proceselor civile sau penale au fost dezvoltate la nivelul instanțelor din țară, în cursul anului 2023.
Anunțul a fost făcut public de către Consiliul Superior al Magistraturii, care a subliniat faptul că „este esențial derularea procedurilor judiciare în care sunt implicați copiii în materie civilă, administrativă sau penală, să se desfășoare în condiții prietenoase cu aceștia“.
Conform sursei citate, camerele de audiere sunt dotate cu echipament audio-video care permite tuturor părților interesate să asiste în timp real, fără a fi prezente efectiv în încăpere cu minorul, precum și înregistrarea audio-video a audierii.
De asemenea, camerele de audiere beneficiază de mobilier adecvat, pentru crearea unui spațiu de siguranță, care să faciliteze derularea audierii.
Proiectul este finanțat de Regatul Norvegiei prin Granturile Norvegiene.
Iată comunicatul remis de Consiliul Superior al Magistraturii:
„Conștient fiind de faptul că promovarea unui sistem de justiție adaptat minorilor reprezintă un deziderat la nivelul sistemului judiciar din România, precum şi de faptul că este esențial ca derularea procedurilor judiciare în care sunt implicați copiii în materie civilă, administrativă sau penală, să se desfășoare în condiții prietenoase cu aceștia, Consiliul Superior al Magistraturii a asigurat, în anul 2023, dezvoltarea la nivelul instanțelor a 50 de spații adecvate audierii minorilor.
Camerele de audiere sunt dotate cu echipament audio-video care permite tuturor părților interesate să asiste în timp real, fără a fi prezente efectiv în încăpere cu minorul, precum și înregistrarea audio-video a audierii. De asemenea, camerele de audiere beneficiază de mobilier adecvat, pentru crearea unui spațiu de siguranță, care să faciliteze derularea audierii.
Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021. Le mulțumim, pe această cale, tuturor celor care au fost parte din acest demers inițiat în anul 2022.
Ne exprimăm speranța că aceasta reprezintă un prim pas spre generarea unei schimbări la nivel sistemic în ceea ce privește abordarea copiilor în interacțiunea acestora cu sistemul judiciar, în diverse calități.
Consiliul Superior al Magistraturii va continua să se implice în acțiuni şi programe care vor contribui la dezvoltarea unei justiții în interesul copilului, accesibilă, adecvată, rapidă şi diligentă, adaptată nevoilor acestuia.
Working together for a green, competitive and inclusive Europe
Proiect finanțat de Regatul Norvegiei prin Granturile Norvegiene“
Sursa foto: Consiliul Superior al Magistraturii
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Dosarul „Murfatlar“ - Directori vamali, oameni de afaceri și patru companii trimiși în judecată de procurorii DNA!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii