Casă din donație Ce avere are vameșul din Agigea, arestat la cererea DNA (DOCUMENTE)
Casă din donație: Ce avere are vameșul din Agigea, arestat la cererea DNA (DOCUMENTE)
08 Dec, 2021 11:41
ZIUA de Constanta
3691
Marime text
Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
- Lucrătorul vamal a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de DNA.
- Potrivit legislației în vigoare, acesta se bucură de prezumția de nevinovăție.
- În Secțiunea Documente puteți consulta declarația de avere și pe cea de interese completate de lucrătorul vamal Daniel Cojocaru.
Tribunalul București a dispus ieri, 7 decembrie 2021, arestarea preventivă a inspectorului vamal Daniel Cojocaru, din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de luare de mită.
Potrivit DNA, acesta ar fi solicitat în două rânduri suma de 8.700 de dolari pentru deblocarea unui container cu măști sosite din China.
În ultima declarație de avere completată de lucrătorul vamal la data de 14 iunie 2021 și publicată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, Daniel Cojocaru preciza că deține împreună cu soția un teren intravilan de 536 mp, în Valu lui Traian, cumpărat în 2008.
Totodată, inspectorul a notat că a primit în 2017 o casă în Constanța, în suprafață de 502 mp, bunul fiindu-i donat.
De asemenea, acesta a precizat că deține două autoturisme Opel Corsa, dintre care unul fabricat în 2020, ambele fiind cumpărate.
În anul 2008 a contractat un credit de 35.437 de euro, scadent în 2038.
Salariul încasat de la Vamă i-a asigurat un venit anual de 78.500 de lei, în timp ce venitul realizat de soția sa, angajat al Băncii Credit Agricole România, a fost de 30.000 de lei.
Vameșul a notat și venitul realizat din alocația copilului în sumă de 2.417 lei.
La capitolul interese, lucrătorul vamal nu a menționat niciunul în declarația completată și transmisă ANI.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii