Cucoară, specialist DNA, şi Frigioiu, fost şef al Finanţelor din Primăria Constanţa, audiaţi în Dosarul Retrocedărilor
Cucoară, specialist DNA, şi Frigioiu, fost şef al Finanţelor din Primăria Constanţa, audiaţi în Dosarul
25 Nov, 2016 14:36
ZIUA de Constanta
6141
Marime text
Corina Cornelia Dăescu, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a luat o nouă decizie în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa!
În urmă cu puţin timp, magistratul a admis cererea procurorilor DNA de audiere a specialistului Cătălin Cucoară, din Constanţa, angajat al DNA. Mai mult decât atât, instanţa a admis şi cererea formulată de Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, de audierea în calitate de martor a Marcelei Frigioiu, fost director al Direcţiei Financiare din Primăria Constanţa.
În dosar sunt judecaţi 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Procurorii DNA au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
Lista inculpaţilor este deschisă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de „membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre - fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, fost şef al CJC, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”.
Noul termen a fost stabilit pentru data de 7 decembrie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii