Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:44 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Predoiu a vorbit cu David Muniz despre cooperarea judiciară în materie civilă şi penală

ro

22 Jan, 2022 10:08 1465 Marime text


Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu și însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, David Muniz, au avut o întâlnire de lucru vineri, 21 ianuarie, în cadru căreia au fost dezbătute subiecte de interes din domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi penală, informează Ministerul Justiției (MJ). 

Cei doi oficiali au subliniat buna relaţie de colaborare dintre cele două state, aplicarea principiului cooperării loiale reflectându-se în principalele domenii subscrise cooperării judiciare (extrădare, asistenţă judiciară internaţională în materie civilă şi penală).

Potrivit sursei citate, discuţiile s-au centrat, de asemenea, pe sublinierea importanţei vitale a statului de drept, atât din perspectiva climatului de investiţii din România, cât şi din perspectiva unei guvernări eficiente.

Cu această ocazie au fost dezbătute şi priorităţile României privind reforma sistemului judiciar, arată MJ.

La întâlnire a mai participat din partea Ambasadei SUA şi Paloma Gonzalez, consilier politic. 

Sursa foto: Ministerul Justiției
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii