Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul Pantelimon O altă doctoriță acuzată că ar fi certat asistentele că îi resuscitează pe pacienții care erau „de lăsat"

ro

25 Aug, 2024 17:50 1473 Marime text
Sursa foto: Pixabay




 
  • Pe lista anchetatorilor a mai apărut un medic care le-ar fi certat pe asistente că îi resuscitează pe pacienții care erau "de lăsat".

Femeia a fost audiată, iar apoi i s-au transferat fotogrtafiile și conversațiile dintre ea și personalul ATI, în serverele de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar acum anchetatorii le analizează atent, potrivit știripesurse.ro.
 
Timp de opt ore și jumătate, anchetatorii au verificat telefoanele femeii. Medicul apare în referatul procurorilor, iar una dintre asistente ar fi declarat la audieri că doctorița i-ar fi certat în momentul în care încercau să țină pacienții în viață.
 
Și asistenta acuzată de mărturie mincinoasă a ajuns din nou în fața anchetatorilor.
 
Cele două doctorițe acuzate de omor cu premeditare sunt cercetate acum în stare de libertate. Se pot întoarce oricând la spital, dar momentan și-au luat concediu de odihnă.
 
Oficialii din Sănătate iau în calcul schimbarea legislației și protocoale pentru îngrijirea pacienților aflați în fază terminală.

 
 
Citește și
Decizie definitivă a instanței! Doctorițele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor, eliberate din arest

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii