Cazul reabilitării Grădiniței Amicii, pe masa judecătorilor Tribunalului Constanța
Cazul reabilitării Grădiniței Amicii, pe masa judecătorilor Tribunalului Constanța
06 Jul, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2296
Marime text
- Este vorba despre dosarul 32366/3/2020, în care UAT Municipiul Constanța a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
- Inițial, cazul s-a aflat în atenția Tribunalului București, însă judecătorii din Capitală au declinat dosarul, apreciind că, de fapt, competența de soluționare a litigiului ar fi a Tribunalului Constanța.
- La baza procesului se află proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța“.
Pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 32366/3/2020, în care UAT Municipiul Constanța a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
La baza procesului se află proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța“.
Inițial, cazul s-a aflat în atenția Tribunalului București, însă judecătorii din Capitală au declinat dosarul, apreciind că, de fapt, competența de soluționare a litigiului ar fi a Tribunalului Constanța.
În acest context, recent, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrată cauza 32366/3/2020, în care părți sunt Unitatea Administrativ Teritorială Municipiului Constanța, în calitate de reclamant, iar pârâtul este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Direcția Generală Programul Operațional Regional.
Ce vrea Primăria Constanța
Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ Decizia 435/04.11.2020“.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, potrivit Hotărârii nr. 3380/2021 a Tribunalului București, citată pe Jurindex, „prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2020, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 435 din 04.11.2020 privind soluționarea contestației formulate de către UAT Municipiul Constanța înregistrată la MLPDA în 13.10.2020 privind proiectul (...) cu titlul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța»“.
De asemenea, UAT Municipiul Constanța a cerut „anularea adresei de autorizare a Cererii de rambursare nr. 2 înregistrată la Primăria Municipiului Constanța sub nr. (...)/25.09.2020 și anularea Notei de neconformitate nr. SVAPCI (...)/03.09.2020 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la rambursarea întregii sume solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. 2“, conform www.rolii.ro.
Sesizarea Curții Constituționale
Tribunalul București a decis declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, dar și sesizarea Curții Constituționale.
„Instanța a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate cu privire art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ (Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului)“, potrivit www.rolii.ro.
Astfel, legat de neconstituționalitatea invocată de către judecători, din oficiu, a textului de lege menționat anterior, se arată în hotărârea citată că:
„Instanța consideră că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale prevăzute în art. 1 alin. 3 și 5 (România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptate și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poprului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989 și sunt garantate; În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie), art. 21 alin. 3 (Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil) și art. 126 alin. 2 (Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege) din Constituția României“, potrivit Jurindex.
La Tribunalul Constanța, primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 6 august 2021, de la ora 11.30.
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Constanța a stabilit auditorul financiar pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței Mugurel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii