Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis Curtea de Apel cu privire la condamnarea fostului primar din Limanu, Nicolae Iustin Urdea

ro

04 May, 2019 00:00 2461 Marime text
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Nicolae Iustin Urdea, fostul primar al comunei Limanu, judeţul Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă. La Curtea de Apel Constanţa a fost înregistrat apelul, iar pe 2 mai instanţa a amânat cauza pentru data de 13 iunie, pentru a lăsa timp apărării să se pregătească.
 
Fostul primar este suspectat de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale) şi de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Iustin Nicolae Urdea a luat trei ani de închisoare pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său. Urdea a mai luat trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale). În final, fostul primar s-a ales cu pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de cinci ani. Urdea a fost obligat, printre altele, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
 
Bogdan Voicu, fostul secretar al Primăriei, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său şi pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale).
 
Elena Tambozi, reprezentant al unei societăţi comerciale, a luat trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
 
Eugen Barbu, diriginte de şantier, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său. Cel în cauză a mai luat alţi trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale). Instanţa a contopit pedepsele şi a decis ca inculpatul să primească pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Vasile Cotin, reprezentant al unei societăţi comerciale, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său şi pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (două acte materiale).
 
În continuare, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a obligat, în solidar, inculpaţii Iustin Nicolae Urdea, Bogdan Voicu, Elena Tambozi, Eugen Barbu şi Vasile Cotin la plata sumei de 215.428,10 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, despăgubiri civile cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului principal conform dispoziţiilor art. 120 alin. 1 şi 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

 
Magistraţii au luat act că reprezentanţii Consiliului local Limanu nu s-au constituit parte civilă în procesul penal.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 
„În perioada 2008-2009, în contextul unui proiect finanţat din fonduri PHARE, intitulat „Turism Transfrontalier pe bicicletă - pistă comună pentru pietoni şi biciclete pe faleza Mării Negre în zona 2 Mai - Vama Veche - frontieră”, inculpatul Urdea Iustin Nicolae, beneficiind de sprijinul celorlalţi inculpaţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din calităţile de primar al comunei Limanu, jud. Constanţa, a atribuit acest contract societăţii comerciale reprezentate de inculpatul Cotin Vasile, fără respectarea prevederilor legale“.
 
„În acelaşi context, inculpatul Urdea Iustin Nicolae, deşi cunoştea împrejurarea că o parte a lucrărilor aferente traseului modificat al pistei comune s-a realizat anterior semnării unui act adiţional la contractul respectiv de lucrări, a prezentat Autorităţii de Management documente cu un conţinut nereal, care atestau în mod fictiv faptul că lucrările ar fi fost efectuate după intrarea în vigoare a actului respectiv.
 
În baza acestor documente, unitatea administrativ-teritorială Limanu a obţinut fonduri nerambursabile în cuantum de 413.641,31 lei. Documentele respective au fost întocmite şi semnate de inculpaţii Tambozi Elena, în calitate de proiectant al lucrărilor respective, Barbu Eugen diriginte de şantier şi Cotin Vasile“.

 
„Faptele descrise mai sus au avut drept consecinţă aplicarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a unei corecţii financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări, modificat prin actul adiţional (reprezentând 116.258,73 euro şi TVA în cuantum de 79.373,46 lei), ce a determinat stabilirea în sarcina beneficiarului finanţării, respectiv a Consiliului Local al comunei Limanu, a unei creanţe bugetare de 68.427,19 euro, aferente contribuţiei UE la finanţarea proiectului, 92.012,03 lei, aferente contribuţiei publice naţionale de la bugetul de stat, şi TVA în sumă de 79.374,78 lei. De menţionat este faptul că atât atribuirea actului adiţional aceleiaşi firme reprezentate de inculpatul Cotin Vasile, cât şi aplicarea corecţiei financiare mai sus amintită au avut la bază o notă cu un conţinut nereal întocmită de inculpatul Voicu Bogdan. Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 215.428,10 euro“.
 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătoare a sechestrului asupra imobilelor ce aparţin inculpaţilor.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii