Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:49 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

ro

12 Apr, 2024 17:00 944 Marime text
  • O nouă amânare în dosarul cu număr unic 2167/118/2021 aflat pe rolul secţia a II-a civilă a Tribunalului Constanța și care are ca obiect acţiune în anulare a unei hotarâri AGA
  • Reclamanți în dosar sunt Mirela Matichescu, fost administrator public al județului Constanța, în prezent managerul OMD Mamaia Nord și George Răzvan Micu iar pârât este persoana juridică Airtours SRL, unde cei doi sunt asociați
  • Intervenient în dosar este cel de-al treilea asociat, Marius-Felician Gherasim
  • Un nou termen în dosar a fost stabilit pentru data de 11.06.2024
 



 
O nouă amânare în dosarul cu număr unic 2167/118/2021 aflat pe rolul secţia a II-a civilă a Tribunalului Constanța și care are ca obiect acţiune în anulare a unei hotarâri AGA care datează din 2021.

Reclamanți în dosar sunt Mirela Matichescu, fost administrator public al județului Constanța, în prezent managerul OMD Mamaia Nord și George Răzvan Micu iar pârât este persoana juridică Airtours SRL. Intervenient în dosar este Marius-Felician Gherasim.

Un nou termen în dosar a fost stabilit pentru data de 11.06.2024.

În acest dosar, Mirela Matichescu, și George Răzvan Micu au atacat în instanță o decizie luată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor a societății Airtours SRL, firma în care cei doi dețin 50% din acțiuni alături de Marius Felician Gherasim.

SC Airtours SRL a fost înfiinţată în 2006 iar administrator al companiei potrivit www.termene.ro este George Răzvan Micu.
În 2022, firma a avut o cifră de afaceri de 552.717 lei și un profit de 38.095 lei.


Airtours SRL este o firmă specializată în domeniul agențiilor de turism și care deține terasă și/sau beach-baruri despre care ABADL susţinea în urmă cu câteva sezoane că s-ar fi extins illegal.

În mandatul 2008-2012, Marius Felician Gherasim a fost consilier local la Năvodari, fiind ales pe listele PSD.

Matichescu mai este acționar și în SC Noche Caliente SRL, societate înfiinţată în 2015.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și :

Cuplul Micu-Matichescu, probleme în Airtours SRL. Asociatul majoritar îi acuză de prejudicii cauzate societății

Decizii ale magistraților în cadrul procesului intentat de Mirela Matichescu împotriva unei decizii luate de AGA Airtours SRL
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii