Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce judecător din Constanţa pleacă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (DOCUMENT)

ro

18 Jan, 2022 09:50 3241 Marime text
  • În Secţiunea Document puteţi consulta Tabelul cu rezultatele obţinute de candidaţii la concursul de promovare la Curtea Supremă.

Este oficial!

Magistratul Adriana Ispas, fost vicepreşedinte al Curții de Apel Constanța, va pleca la Înalta Curte de Casație și Justiție a României!

Informația a fost făcută publică de Consiliul Superior al Magistraturii, care a publicat lista cu rezultatele finale la concursul de promovare.

Potrivit sursei citate, magistratul, constănțean a avut un punctaj final de 85,64 de puncte, clasându-se astfel pe locul doi pentru unul dintre cele patru posturi scoase la concurs în cadrul Secţiei Penale a Curţii Supreme.

Amintim, acesta este al treilea magistrat, în ultimii trei ani, care promovează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Curtea de Apel Constanţa.

Anterior, au mai promovat magistraţii Eleni Cristina Marcu, de la Secţia Penală, fost vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, dar şi magistratul Beatrice Mariş, fost preşedinte al Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel.

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii