Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

ro

12 Apr, 2024 10:58 883 Marime text



Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost condamnată vineri, 12 aprilie 2024, de Judecătoria Mangalia, la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
 
Instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
 
Conform minutei pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 al. 1 lit. a)-e) C.pen, respectiv:

să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
 
să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
 
să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
 

să comunice schimbarea locului de muncă;
 
să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 
În baza art. 93 al. 2 C.pen, impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
 

„În baza art. 93 al. 3 C.pen,. obligă inculpata să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor prev de art. 96 C.pen. În baza art. 274 al 1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 10000 lei. Cu drept de apel pentru procuror şi pentru inculpat în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, azi 12.04.2024, prin punerea soluției la dispoziția procurorului și a inculpatului prin mijlocirea grefei instanței“, potrivit minutei.

 
 
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie“.
 

Facem precizarea că sesizarea instanței cu rechizitoriu reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și-a recunoscut vinovăția în cazul accidentului de pe DN39 Constanța-Mangalia. Instanța a rămas în pronunțare (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii