Ce restricții are Călin Georgescu în perioada controlului judiciar
Ce restricții are Călin Georgescu în perioada controlului judiciar
26 Feb, 2025 19:04
ZIUA de Constanta
261
Marime text



Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Obligaţiile impuse lui Georgescu:
- să nu părăsească ţara;
- să informeze cu privire la schimbarea locuinţei;
-să nu creeze/utilizeze conturi pe platformele sociale online pe care să posteze conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist, xenofob.
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat de IPJ Ilfov, care va stabili programul de supraveghere;
- să se prezinte la organul de urmărire penală şi la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară, ori de câte ori este chemat;
- să nu deţină şi să nu poarte armă.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată; comunicarea de informații false; fals în declarații în formă continuată; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.
Sursa: știripesurse.ro
Citește și
Știri de ultimă orăCălin Georgescu, pus sub control judiciar de Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii