Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a întâmplat în procesul în care ABADL a câștigat 500 mp de plajă, de la municipalitatea constănțeană

ro

24 Nov, 2020 00:00 1464 Marime text
  • ANAR-ABADL susținea în cererea de chemare în judecată faptul că 537 mp de plajă din Mamaia ar fi fost trecuți în mod nelegal, prin două hotărâri de consiliu local, în domeniul privat al Municipiului Constanța.
  • Tribunalul Constanța a decis, pe 13 mai 2020, că suprafața de plajă ar fi fost trecută în mod nelegal în domeniul privat al Municipiului Constanța
  • Judecătorii Curții de Apel Constanța au stabilit o nouă înfățișare în apel pentru data de 14 decembrie 2020, pentru a se studia înscrisurile depuse la dosar de avocații Municipiului Constanța prin Primar și ai Consiliului Local Constanța.
 
Magistrații Curții de Apel Constanța au amânat pentru luna decembrie procesul în care Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a reușit, în primă instanță, să recupereze 500 mp de plajă din stațiunea Mamaia, de la municipalitatea constănțeană.
 
La ultima înfățișare desfășurată în proces, avocații Municipiului Constanța prin Primar și ai Consiliului Local Constanța au depus mai multe acte, care vor fi transmise celorlalte părți din dosar, până la termenul din decembrie.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare în legătură cu acest proces, ANAR-ABADL susținea în cererea de chemare în judecată faptul că 537 mp de plajă din zona Cazino, Mamaia ar fi fost trecuți în mod nelegal, prin două hotărâri de consiliu local, în domeniul privat al Municipiului Constanța.
 

„Hotărâre de consiliu local care nu ține seama de dispozițiile constituționale“

 
Cazul s-a judecat inițial la Tribunalul Constanța, începând cu anul 2017, iar în data de 13 mai 2020, magistrații acestei instanțe au dat dreptate ANAR-ABADL.
 
În Hotărârea nr. 734/2020, judecătorii Tribunalului Constanța arătaseră, legat de acest litigiu, că „simpla inventariere a terenului în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, realizată printr-o hotărâre de consiliu local care nu ține seama de dispozițiile constituționale și legale amintite în precedent, de afectațiunea de uz public, nu poate justifica apartenența acestuia la domeniul privat al mun. Constanța, acest bun fiind inalienabil ca urmare a utilității publice, aspect care a caracterizat permanent acest imobil și care lovește de nulitate absolută orice act care ar avea ca scop scoaterea sa din domeniul public, întocmit într-o altă procedură decât aceea prevăzută de lege, respectiv de art. 10 alin.2 din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre de guvern“.
Hotărârea Tribunalului Constanța a fost atacată în apel de avocații municipalității, așa încât cazul se judecă acum la Curtea de Apel, următoarea înfățișare fiind fixată pentru data de 14 decembrie 2020, de la ora 9.00.
 
Citește și:

Tribunalul Constanța, explicație tranșantă Faleza și plaja din zona Cazino Sud Mamaia nu aparțin Primăriei Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii