Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:02 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se întâmplă cu legea care modifică regulile de circulaţie (document)

ro

28 Jul, 2018 00:00 1895 Marime text
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis ieri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Printre noile prevederi se află şi presemnalizarea aparatelor radar, iar în acest context Grupul Poliţiştilor Rutieri din România i-a transmis o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis prin intermediul căreia i se cerea să nu promulge legea.
 
În sesizarea de neconstituţionalitate asupra legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, se arată, printre altele, că „sancţionarea unor contravenţii pentru depăşirea limitelor de viteză privind circulaţia pe drumurile publice reprezintă, mai presus de toate, expresia protejării unui interes general, a siguranţei circulaţiei rutiere şi a dreptului fundamental la viaţă şi la integritate fizică“.
 
„Modificările aduse art. 109 din OUG nr. 195/2002 referitoare la introducerea unor panouri de presemnalizare în absenţa cărora procesul-verbal de constatare a contravenţiei este lovit de nulitate absolută aduc atingere tocmai posibilităţii poliţiei rutiere de a proteja acest interes general, conducând, în mod inevitabil la o practică de respectare a dispoziţiilor legale privind limitele de viteză doar în zonele semnalizate ca atare. În afara zonelor semnalizate potrivit art. 109, alin. (4), organele abilitate ale statului sunt lipsite de posibilitatea de a proteja acest interes general, al asigurării siguranţei pe drumurile publice, fiind lipsite practic de prerogativa sancţionării încălcărilor legii“, conform sesizării de neconstituţionalitate.
 
„În plus, posibilitatea asigurării respectării dispoziţiilor legale de către poliţia rutieră este limitată doar la zonele semnalizate ca atare, limitându-se efectiv competenţa acestor organe abilitate. O atare reglementare nu numai că aduce atingere art. 1, alin. (5) referitor la principiul respectării obligatorii a legilor şi la securitatea raporturilor juridice, dar afectează chiar protejarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică prevăzut de art. 22 alin. (1) din Constituţie. (…) Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice încalcă prevederile art. 1, alin. (5), coroborate cu cele ale art. 22, alin. (1) din Constituţie. Legea supusă controlului de constituţionalitate nu conţine dispoziţii referitoare la intrarea sa în vigoare la o dată ulterioară publicării sale, astfel încât devin incidente dispoziţiile tezei I a art. 78 din Constituţie, potrivit căruia „Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării”.
 
Prin urmare, legea va intra în vigoare la trei zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că respectarea prevederilor de la alin. (6) al art. 109 devine imposibilă într-un interval de timp atât de scurt. Aşadar, orice acţiune de combatere a vitezei excesive, întreprinsă de poliţia rutieră de la momentul intrării în vigoare a legii şi până la montarea, de către administratorul drumului public a panourilor de atenţionare cu privire la existenţa radarelor, va fi lovită de nulitate. Mai mult, potrivit alin. (10) al aceluiaşi articol, poliţiştii care vor încerca să îşi exercite atribuţiile în aceste condiţii vor fi pasibili de sancţiuni în condiţiile art. 55 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului“, conform sursei mai sus citate.
 
Tot în sesizarea de neconstituţionalitate se mai precizează: „Ca o consecinţă, conducătorii auto ar putea înţelege că pe segmentele de drum fără panouri de avertisment pot depăşi viteza legală fără a fi sancţionaţi. Drept urmare, aplicarea legislaţiei rutiere în ceea ce priveşte viteza de circulaţie pe drumurile publice va fi lipsită de componenta sancţiunii şi se va îndepărta de la scopul ei, anume acela de a proteja viaţa şi integritatea corporală a tuturor participanţilor la trafic“.
 
„Din această perspectivă, inexistenţa unor dispoziţii tranzitorii care să asigure efectivitatea aplicării noilor dispoziţii din legea criticată în condiţii de deplină siguranţă încalcă art. 22, alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate“, întrucât în termenul de trei zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial şi până la intrarea ei în vigoare este imposibilă amplasarea de panouri de semnalizare a radarelor pe toate drumurile publice din România, pentru ca poliţia rutieră să îşi poată îndeplini în mod corespunzător rolul de a proteja un interes general, cel de asigurare a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
 
Faţă de cele arătate, considerăm că lipsa unui termen rezonabil de intrare în vigoare a legii încalcă şi prevederile art. 1, alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii. Astfel, potrivit art. 54, alin. (2) din Legea nr. 24/2000, dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive. În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că prevederile Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale“, potrivit sesizării de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 
Sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice poate fi citită integral accesând secţiunea „Documente“. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii