Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun procurorii despre ultimul dosar al psihologului Oana Danciu

ro

03 Nov, 2017 00:00 3441 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, pentru a doua oară, a psihologului Oana Danciu, din Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, instanţă care ieri a dispus ca Oana Danciu să rămână sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în noul dosar, Oana Danciu este bănuită de trafic de influenţă, dar şi de înşelăciune. În cauză a fost calculat un presupus prejudiciu de 292.000 de lei, 32.300 de euro şi 16.000 de dolari, cupă cum precizează chiar oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Mai mult, conform aceleiaşi surse, în perioada februarie - mai 2017, ar fi pretins şi primit diferite sume de la mai multe persoane, multora dintre acestea promiţându-le că le-ar putea angaja la ANR. Altora le-ar fi promis că le va ajuta să obţină diplome de Bacalaureat şi să se angajeze ca vameşi, dar şi că le sprijină să obţină permise de conducere fără să susţină probele specifice.
 
În primul dosar, Oana Danciu este acuzată că, „la data de 23 mai 2017, inculpata, psiholog în cadrul unui cabinet, care realiza evaluarea psihologică inclusiv a navigatorilor, a pretins de la denunţătorul E.N. suma de 2.000 de euro, cu scopul de a-i determina pe pretinşii membri ai unei comisii de examinare, funcţionari publici asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă, să îl angajeze în cadrul Autorităţii Navale Române pe postul de inspector tehnic, banii fiind remişi sus-numitei în cursul aceleiaşi zile“.
 
„Inculpata a continuat acţiunea ilicită la data de 24 mai 2017, când i-a cerut denunţătorului suma de încă 1.000 de euro, sub pretextul că îi este necesară pentru a-l convinge pe un membru nehotărât al comisiei de examinare să îl declare promovat pe denunţător, chiar fără ca acesta să se prezinte la examen. Bănuind că a fost minţit, denunţătorul a sesizat organele de urmărire penală, astfel că, la data 1 iunie 2017, inculpata a fost depistată în flagrant când primea cei 1.000 de euro pretinşi, astfel că a fost reţinută şi ulterior arestată la domiciliu.
 
Aflând despre arestarea inculpatei, un alt denunţător, B.G., a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, la data de 31 mai 2017, aceeaşi inculpată îi pretinsese 2.000 de euro cu scopul de a-i determina pe pretinşii membri ai unei comisii de examinare, funcţionari publici asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă, să îl angajeze în cadrul Autorităţii Navale Române pe postul de inspector tehnic, bani pe care denunţătorul i-a remis inculpatei la data de 1 iunie 2017, cu puţin timp înainte ca aceasta să fie prinsă în flagrant când primea banii de la primul denunţător“, conform procurorilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii