UPDATE Cei doi pirotehniști, condamnați la închisoare în dosarul Colectiv, s-au predat la IPJ Constanța
UPDATE: Cei doi pirotehniști, condamnați la închisoare în dosarul Colectiv, s-au predat la IPJ Constanța
12 May, 2022 16:39
ZIUA de Constanta
2570
Marime text



Este vorba despre pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, condamnați fiecare la câte 6 ani şi 10 luni de închisoare.
UPDATE: Oficial de la IPJ Constanța
Astăzi, 12 mai a.c., având în vedere sentința definitivă de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, pronunțată de Tribunalul București, 2 bărbați, de 36, respectiv 39 de ani, din județul Constanța, s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța - Serviciul Investigații Criminale.
După îndeplinirea formalităților necesare, cei 2 au fost conduși la penitenciar în vederea incarcerării.
Reamintim că magistrații de la Curtea de Apel București au dat astăzi, după mai multe amânări, sentința definitivă în dosarul Colectiv.
Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare astfel:
- Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni de închisoare;
- Costin Mincu - 8 ani de închisoare;
- Alin George Anastasescu - 11 ani şi 8 luni de închisoare.
Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, condamnați fiecare la câte 6 ani şi 10 luni de închisoare.
Directorul firmei de artificii, Cristian Niţă condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare, plus efectuarea a 80 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA sau în cadrul ADP sector 1 Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii