Cereri de transfer respinse Procurorilor constănțeni nu li s-au aprobat cererile pentru capitală
Cereri de transfer respinse: Procurorilor constănțeni nu li s-au aprobat cererile pentru capitală
03 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2592
Marime text
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a soluționat cererile de transfer formulate de magistrații din întreaga țară. Printre procurorii constănțeni ce solicitaseră să fie mutați la alte unități de parchet din țară se numără magistrații Elena Cosmina Timiș și Corneliu Cristian Bordeianu, ambii din cadrul Parchetului Tribunalului Constanța.
În ce o privește pe Elena Cosmina Timiș, aceasta solicitase să i se aprobe transferul pentru Parchetul Tribunalului București ori Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. La rândul său, Corneliu Cristian Bordeianu solicitase transferul tot la Parchetul Tribunalului București. Ambele solicitări ale procurorilor constănțeni au fost respinse de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe de altă parte, fostul procuror DIICOT Constanța Cornelia Dumitrescu se va transfera de la Parchetul Judecătoriei Constanța, unde este încadrată în prezent, la Parchetul Curții de Apel Constanța, după ce Secția pentru procurori i-a admis cererea de transfer. De altfel, magistratul este oricum delegat la Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, începând cu data de 1 decembrie 2019. Transferul efectiv va avea loc începând cu data de 1 iunie.
Totodată, și procurorul Anca Ramona Micu a primit aprobare din partea CSM pentru transfer. Încadrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, dar delegată din luna februarie la Parchetul Tribunalului Constanța, Anca Ramona Micu a obținut transferul efectiv la această din urmă unitate de parchet, începând cu data de 1 iunie.
Nu în ultimul rând, solicitarea magistratului Elena Neculaică, din cadrul Parchetului Tribunalului Constanța, de a fi transferată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a fost respinsă. În mod similar, și solicitarea de transfer a magistratului Georgiana Sitiavu, din cadrul Parchetului Judecătoriei Constanța, pentru Parchetul Tribunalului Constanța a fost respinsă de către CSM.
Citește și:
Transferuri în instanțe și parchete:
Magistrați care vor să plece din Constanța sau să vină aici
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii