Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ciaicofschi, trimis în judecată pentru dare de mită

ro

26 Aug, 2017 00:00 1794 Marime text
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului ConstanţaProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Corneliu Ciaicofschi, suspectat de dare de mită şi de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
Ieri, instanţa de judecată a constatat legalitatea şi temeinicia luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 3 octombrie.
 
Potrivit procurorilor, cel în cauză este cercetat pentru dare de mită, în sarcina bărbatului reţinându-se că, săptămâna trecută, ar fi încercat să ofere suma de 500 de lei unor poliţişti de la Transporturi pentru ca aceştia să nu îi întocmească dosar penal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii