Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt inculpaţii și ce pedepse au primit! Dosar cu prejudiciu de 180 de milioane de euro soluționat la Constanţa. S-au dictat peste 130 de ani de detenție (document)

ro

27 Oct, 2021 00:00 5793 Marime text

 
  • În 2014, procurorii DIICOT – ST Constanța au dispus trimiterea în judecată a 30 de inculpați – cetăţeni români, greci şi bulgari – care, în perioada 2007 – 2011, au acţionat pe teritoriul României în cadrul unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. 
 
  • Tribunalul Constanța a dictat în prezenta cauză, în total, 131 de ani de închisoare.
 
  • Instanța a dispus în cazul unor cetățeni străini măsura de siguranță a expulzării, după executarea pedepselor.
 
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au soluționat în primă instanță dosarul în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa au trimis în judecată 30 de persoane, cetăţeni români, greci şi bulgari.
 
În cauză a fost calculat un prejudiciu de aproape 180 de milioane de euro.
 
Tribunalul Constanța, în completul preziat de magistratul Laura Monica Tănase, a dictat în prezenta cauză, în total, 131 de ani de închisoare și mai multe achitări. 

De asemenea, instanța a dispus în cazul unor cetățeni străini măsura de siguranță a expulzării, după executarea pedepselor.
 
 Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa din data de 3 noiembrie 2014.
 
Primele condamnări
 
 

Kadoglou Evangelos, zis „Angelo” sau „Vanghelis” - cetătean grec, sapte ani de închisoare.
 
Ivanov Nikolay, alias Nikolay Lazarov Ivanov zis „Niky”, cetătean bulgar, sase ani de închisoare.
 
Alexandru Lucian Giuglea, zis „Adi” -  sase ani de închisoare.
 
Tinkov Krasimir - alias Krasimir Borisov Tinkov, cetătean bulgar, cinci ani de închisoare.
 
Sarafov Vladimir - alias Vladimir Valentinov Sarafov, cetătean bulgar, cinci ani de închisoare.

 
Ivanov Ivan - alias Ivan Dimitrov Ivanov, cetătean bulgar, sase ani de închisoare.
 
Dalianis Vasileios - cetătean grec, cinci ani de închisoare.
 
Krastev Krasimir  – alias Krasimir Kostadinov Krastev, cetătean bulgar, cinci ani de închisoare.
Georgiev Georgi Asenov– alias Georgi Asenov Georgiev, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Giannikas Kleomenis zis „Kleo” sau „Cel mic” - cetătean grec, cinci ani de închisoare.
 
Chenkov Petar, alias Petar Chenkov Chenkov, cetătean bulgar, cinci ani de închisoare.
 
Gavazov Valentin, alias Valentin Nikolov Gavazov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Gospodinov Gospodin – alias Gospodin Voev Gospodinov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Kamarashev Angel – alias Angel Stoyanov Kamarashev, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Hasan Osman Halil - cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Kostov Nikola - alias Nikola Milanov Kostov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Petkov Dimitar - alias Dimitar Gheorghiev Petkov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Yordanov Antonio - alias Antonio Krasimirov Yordanov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Kolev Vladimir– alias Vladimir Nikolaev Kolev, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Dail Erdinch – alias Erdinch Ahmed Dail, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Ivanov Evgeni Milkov– alias Evgeni Milkov Ivanov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Georgiev Radoslav– alias Radoslav Galinov Georgiev, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Kavakov Plamen–alias Plamen Yordanov Kavakov cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Dail Mersin– alias Mersin Erdinch Dail, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Pankov Daniel – alias Daniel Yonkov Pankov, cetătean bulgar, cinci ani de închisoare.
 
Tsvetanov Milen – alias Milen Alekseev Tsvetanov, cetătean bulgar, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Mavrikos Asterios – zis „Asteris”, cetătean grec, cinci ani de închisoare.
 
Zdravko Vasilev Ginev - trei ani si șase luni de închisoare.
 
Vasiliu Cristian-Florin - cetătean român, trei ani si șase luni de închisoare.
 
Sava Raul Florinel - (cinci) ani de închisoare.
 
În continuare, Tribunalul Constanța a admis pretentiile civile formulate în cauză și a dispus confiscarea de la inculpati a unor importante sume de bani provenite, după cum au arătat magistrații, din comiterea infractiunii de spalare de bani.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. Primul termen în apel a fost stabilit pentru data de 03 februarie 2022.
 
Lista inculpaților
 
Conform portalului instanţelor de judecată, inculpaţii dosarului sunt Kadoglou Evanghelos, afaceristul local Alexandru Lucian Giuglea, Krasimir Tinkov alias „Krasimir Borisov Tinkov“, Kleomenis Giannikas, Vasileios Dalianis, Asterios Mavrikos, Raul Florinel Sava, Cristian Florin Vasiliu, Vasiliev Ginev Zdravko, Lazarov Ivanov Nikolay alias „Ivanov Nikolay“, Evgeni Milkov Ivanov alias „Evgeni Milkov Ivanov“, Nikola Kostov alias „Nikola Milanov Kostov“, Dimitrov Ivanov Ivan alias „Ivanov Ivan“, Gospodin Gospodinov alias „Gospodin Voev Gospodinov“, Daniel Pankov alias „Daniel Yonkov Pankov“, Vladimir Kolev alias „Vladimir Nikolaev Kolev”, Valentinov Sarafov Vladimir alias „Sarafov Vladimir“, Antonio Yordanov alias „Antonio Krasimirov Yordanov“, Gheorghiev Petkov Dimitar alias „Petkov Dimitar“, Osman Halil Hasan alias „Halil Osman“, Georgi Georgiev alias „Georgi Asenov Georgiev“, Radoslav Georgiev alias Galinov Georgiev Radoslav, Alekseev Tsvetanov Milen alias „Tsvetanov Milen“, Plamen Kavakov alias „Plamen Yordanov Kavakov“, Kostandinov Krastev Krasimir alias „Krastev Krasimir“, Valentin Gavazov alias „Valentin Nikolov Gavazov“, Stoyanov Kamarashev Angel alias „Kamarashev Angel“, Chenkov Chenkov Petar, Erdinch Dail Mersin şi Ahmed Dail Erdinch alias „Dail Erdinch“.
 
Firmele
 
Tot în dosarul instrumentat de DIICOT Constanţa, ca părţi responsabile civilmente apar următoarele societăţi comerciale: „SC Krasi Bob Star SRL, SC Sonia Factory SRL, SC Agrisco SRL, SC Balcan Control Grup SRL, SC Kristal Play SRL, SC Vlasdan Trade SRL, SC Balcan Agro SRL, SC Tradigrein SRL, SC Agri Commodities SRL, SC Agrorom Divers SRL, SC Agro Reflects SRL, Sc Alfa-Trade Land SRL, SC Beta Cereal Cargo SRL, SC Silver Auto Trade SRL, SC Victory Experience SRL, SC Delta Grain SRL, SC Alfa Cereale SRL, SC Mapamond Eco Company SRL, SC Agro Virtual Prim SRL, SC Virtual Agro Star SRL, SC Oilseeds Trading SRL, SC Bul Max Trade SRL, SC Alexander Multi Green SRL, SC Delta Seeds SRL, SC Danube Grâu Trading SRL, SC Global Cereale SRL, SC Balcan Logistic SA şi SC Grani Comerţ SRL“.
 
Oficial de la DIICOT
 
Amintim că la data de 03 noiembrie 2014, prin intermdiul unui comunicat de presă,  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Serviciul Teritorial Constanţa au anunțat finalizarea urmăririi penale într-o cauză în care prejudiciul creat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a membrilor unei grupări se ridică la valoarea de 680.576.589,15 de lei (aproximativ 180 de milioane euro).
 
Drept urmare, procurorii DIICOT – ST Constanța au dispus trimiterea în judecată a 30 de inculpați – cetăţeni români, greci şi bulgari – care, în perioada 2007 – 2011, au acţionat pe teritoriul României în cadrul unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
Conform anchetatorilor, „pentru diminuarea sumelor datorate bugetului de stat (taxa pe valoarea adăugată şi impozit pe profit), membrii grupării au creat un mecanism financiar-contabil menit să conducă la realizarea scopului urmărit“.
 
„Liderii grupului infracţional organizat (un cetăţean român, unul grec şi doi bulgari) au atras în gruparea infracțională alte persoane fizice care au aderat sau, după caz, sprijinit grupul infracțional și care au folosit în activitatea infracţională 30 de societăţi comerciale româneşti structurate pe două categorii.
 
 O primă categorie era constituită din societăţi comerciale administrate de liderii grupului sau de către persoane de încredere ale acestora, societăţi cu un comportament fiscal şi contabil aparent licit, care erau beneficiare ale mecanismului evazionist.
 
 O altă categorie era constituită din societăţi comerciale de tip „fantomă” înfiinţate de cetăţeni bulgari special recrutaţi de către liderii grupului infracţional organizat.
 
Societăţile de tip „fantomă” emiteau în favoarea societăţilor beneficiare facturi fiscale de vânzare, cu plata în avans, a unor cantităţi mari de cereale, operaţiuni neurmate în realitate de vreo livrare de marfă, dar pentru care încasau integral banii reprezentând  contravaloarea facturilor.
 
Sumele virate în baza acestor facturi erau transferate succesiv, din conturile firmelor „fantomă” în cele ale unor societăţi din Bulgaria, iar de aici, prin intermediul unor companii off-shore, erau restituite societăţilor din categoria beneficiar, administrate de liderii grupului infracţional organizat“, potrivit DIICOT.
 
 Dosarul a fost instrumentat cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Acționariatul Balcan Logistic SA
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 26 octombrie 2021, Alexandru Lucian Giuglea apare în Balcan Logistic SA, însă a figurat și în Green Energy Recycling SRL și Balcan Control Grup SRL, ambele fiind radiate.
 
Balcan Logistic SA a fost înființată în 2009 și are ca obiect de activitate „Lucrări de construcţii a altor proiecte inginereşti n.c.a“.
 
Asociații Balcan Logistic SA sunt: Giuglea Alexandru Lucian, cu 48.49 % din capitalul social, Kadoglou Evangelos, cu 48.51 % din capitalul social , Ivanov Nikolay, Ivanov Stoyan și Ilie Bogdan Manea, toți cu câte 1 % din capitalul social.
 
Persoane din conducere sau autorizate au fost: Antonescu Iulian - cenzor supleant,
Catargiu Teodor – cenzor, Giuglea Alexandru Lucian – administrator, Popescu Benone Petru – cenzor și Șandru Nicolae – cenzor.
 
Decizia Tribunalului Constanța poate fi citită integral accesând secțiunea Documente. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Flagrant după gală!
Procurorii DIICOT Tulcea cer menținerea în arest a doi luptători MMA

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii