Claudia Pătrășcanu, după ședința de judecată cu fosta soacră – „Îmi doresc să ne înțelegem și să ne respectăm!” (VIDEO)
Claudia Pătrășcanu, după ședința de judecată cu fosta soacră – „Îmi doresc să ne înțelegem și
17 Jan, 2025 16:40
ZIUA de Constanta
443
Marime text
S-a încheiat ședința de judecată la care Claudia Pătrășcanu a participat, în procesul inentat de fosta sa soacră. Dacă înainte de a intra în sala de judecată, aceasta a fost rezervată în declarații, după încheierea ședinței, a ieșit încrezătoare, declarând în fața jurnaliștilor că își dorește ca între ea și familia fostului său soț Gabi Bădălău să fie pace și respect.
„Din partea mea a venit propunerea de a ne înțelege. (...) Nu știu ce se va întâmpla, care va fi decizia, dar îmi doresc să ajungem să ne înțelegem și măcar să ne respectăm, chiar și de la distanță, că noi nu mai suntem, practic, o familie, dar ne leagă acești doi copii pe viață!”, a declarat artista.
Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul Claudiei Pătrășcanu în proces are cuvinte de laudă față de magistrații care au judecat cazul, și a anunțat că procesul s-a încheiat.
„S-a terminat procesul, noi sperăm că lucrurile au fost spuse pe deplin, pentru că am avut parte și de un complet de judecată care a permis și audieri lungi și întrebări multe și cred că este pentru prima dată și este cu titlu de laudă ce s-a întâmplat la Judecătoria Constanța, ar trebui să se replice peste tot în România, un complet de judecată, care cheamă părțile «Hai să ne împăcăm, hai să vorbim, haideți că poate reușiți cumva să ajungeți la un consens». Este foarte bine și felicitări Judecătoriei Constanța, prin tot ceea ce a făcut prin magistrații săi”, a afirmat avocatul Adrian Cuculis.
Instanța a rămas în pronunțare, urmând să anunțe decizia pe data de 31 ianuarie 2025. Oricare va fi decizia instanței, nu va rămâne definitivă, aceasta putând fi contestată.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Judecătoria Constanța Claudia Pătrășcanu, chemată în judecată de fosta soacră! - „Vor bani de la mine” (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii