Compania Chimpex SA, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă! Începe procesul
Compania Chimpex SA, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă! Începe procesul
26 Oct, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1683
Marime text
- Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Tribunalul Constanța dă undă verde pentru începerea procesului în dosarul în care compania Chimpex SA a fost trimisă în judecată, în februarie 2023, pentru ucidere din culpă!
Hotărârea tribunalului este definitivă!
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Evenimentul anchetat de procurori a avut loc la finele lunii iunie 2017, atunci când un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a electrocutat în tmp ce spăla o magazie.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la oficialii Chimpex SA cu privire la dosarul cauzei, însă demersul nostru nu a fost posibil.
În cazul în care oficialii Chimpex SA vor dori, totuși, să ne trimită un punct de vedere cu privire la dosar, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.
Dosarul penal a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care, prin decizia nr. 551/2023, din 23.06.2023, în dosarul 3033/212/2023/a1, a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de către inculpată și a constatat legalitatea sesizării instanței sub aspectul competenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Constanța, legalitatea sesizării instanței sub aspectul regularității rechizitoriului, legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, precum și legalitatea efectuării actelor de urmărire penală.
Pe cale de consecință, Judecătoria Constanța a dispus începerea judecății cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Decizia a fost contestată la Tribunalul Constanța, instanță care, prin decizia nr. 702/2023, din 25.10.2023, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de SC Chimpex SA, prin reprezentant Dutu Mihaela-Fraga, împotriva încheierii nr. 551 din data de 23.06.2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 3033/212/2023/a1.
Decizia tribunalului este definitivă.
Despre Chimpex SA
Conform termene.ro, Chimpex SA este funcțională din anul 1992, are sediul în Incinta Portului Constanța, Dana 54, județul Constanța și obiectul de activitate este „manipulări”.
Acționarii sunt Ameropa DG Holding AG și Andrew Henry Zivy.
Administratorii sunt Bogaert Laurent Marie Paul Philippe Thierry (cetățean elvețian) și Dujardin William Yves Marie (cetățean francez).
Potrivit termene.ro, Andrew Henry Zivy apare și în Ameropa Grains SA, iar Dujardin William Yves Marie figurează ca administrator în: Promat Comimpex SRL, Agroind Cauceu SA, Ameropa Grains SA, Azomureș SA, Ameropa România Services SRL și Ameropa Transylvania Holding SRL.
Sursa citată arată că Chimpex SA a raportat în anul 2022 o cifră de afaceri egală cu 206.215.507 lei, un profit egal cu 58.468.273 de lei și o medie de 292 de angajați.
Despre Ameropa Grains SA
Conform termene.ro, societatea are sediul în Portul Constanța, a fost înființată în 7 martie 1996 și obiectul de activitate este „comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat”.
Ameropa Grains SA este controlată de acționarii Ameropa DG Holding AG și Andrew Henry Zivy.
Administratorii sunt: Bogaert Laurent Marie P., Dujardin William Yves Marie și Rickmers Andreas Hinrich.
Bogaert Laurent Marie P. apare și în firmele: Promat Comimpex SRL, Azomureș SA și Ameropa Transylvania Holding SRL.
Ameropa Grains SA a încheiat patru contracte de achiziție publică, toate cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
În anul 2022, firma a avut: 8.572.882.213 lei – cifră de afaceri, 105.635.433 de lei – profit și 384 – media de salariați.
Despre Azomureș
Azomureș SA a fost fondată în 1992, are sediul pe strada Gheorghe Doja nr. 300, Târgu Mureș, județul Mureș și are ca obiect de activitate „fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase”.
Firma are și un punct de lucru permanent pe strada Plutei nr. 2, Târgu Mureș, județul Mureș.
Tipa Holding AG și Ameropa Holding AG figurează ca acționari.
Administratorii sunt: Bogaert Laurent Marie P., Dujardin William Yves Marie și Joshua Eli Zacharias.
Azomureș SA a înregistrat în anul 2022 o cifră de afaceri egală cu 2.176.249.730 de lei, un profit egal cu 29.858.267 de lei și o medie de 960 de salariați.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Firme Constanța
Ce decizii s-au luat în ședința AGEA a societății Chimpex SA?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii