Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:48 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Completul negru“ Ce l-a făcut pe Mazăre să se răzgândească, la Curtea Supremă

ro

17 Apr, 2021 00:00 3548 Marime text
  • Instanța nu a mai apucat să judece propriu-zis contestația fostului primar, dat fiind că acesta a decis să își retragă contestația formulată.
  • Este vorba despre dosarul 5767/2/2020*, în care Mazăre a pledat la Curtea de Apel București pentru a i se permite să se întoarcă în Madagascar, ca urmare a hotărârii autorităților judiciare din Antananarivo potrivit căreia ar fi fost extrădat ilegal.
  • Surse apropiate fostului primar au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că decizia privind retragerea contestației a venit din cauza componenței completului de la Curtea Supremă căruia i-a revenit cazul, în urma repartizării aleatorii.
  • Aceleași surse au mai precizat că Mazăre urmează să formuleze o nouă contestație la executare, ca urmare a faptului că sentința din Madagascar prin care se arată că extrădarea era ilegală ar fi fost deja comunicată la nivel instituțional Ministerului Justiției din România, pentru a i se da eficiență.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, în completul format din judecătorii Ioana Alina Ilie, Ionuț Matei și Florentina Dragomir, au analizat joi, 15 aprilie 2021, contestația formulată de fostul primar Radu Mazăre împotriva hotărârii Curții de Apel București de a-i respinge cererea de a pleca înapoi în Madagascar.
 
Totuși, instanța nu a mai apucat să judece propriu-zis contestația fostului primar, dat fiind că acesta a decis să își retragă contestația formulată.
 
Este vorba despre dosarul 5767/2/2020*, în care Mazăre a pledat la Curtea de Apel București pentru a i se permite să se întoarcă în Madagascar, ca urmare a hotărârii autorităților judiciare din Antananarivo potrivit căreia ar fi fost extrădat ilegal.
 
Așa cum precizam anterior, Curtea Supremă nu a mai judecat contestația, dat fiind că Radu Mazăre a decis să și-o retragă.
 
Surse apropiate fostului primar au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că decizia a venit din cauza componenței completului de la Curtea Supremă căruia i-a revenit cazul, în urma repartizării aleatorii.
 
Mai exact, este vorba despre cei trei judecători din compunerea completului, anume Ioana Alina Ilie, Ionuț Matei și Florentina Dragomir.
 

Arestări și condamnări

 
În acest sens, judecătorii Ioana Alina Ilie și Ionuț Matei au făcut parte din completul care a pronunțat hotărârea definitivă în Dosarul Retrocedărilor, prin care Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare.
 
Totodată, magistratul Ioana Alina Ilie făcuse parte și din completul care, în 2015, hotărâse, la judecarea contestației DNA, prelungirea arestului preventiv față de Radu Mazăre, cercetat într-un alt dosar alături de Sorin Strutinsky, și cel din urmă fiind vizat de aceeași hotărâre a judecătoarei.

 
La rândul său, magistratul Florentina Dragomir a făcut parte din completul care a decis, în aprilie 2015, arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, dar și a lui Sorin Strutinsky.
 
Cu întreg acest istoric „negru“ în minte, Radu Mazăre a recuzat, pe 15 aprilie 2021, completul format din cei trei judecători care au mai decis și cu alte ocazii asupra libertății sale.
 
Cererea de recuzare, însă, i-a fost respinsă de instanța supremă, așa încât fostului primar nu i-a rămas decât să își retragă contestația, apreciind că sunt șanse minime ca pledoaria sa pentru libertate să aibă succes în fața celor trei magistrați.
 
Aceleași surse apropiate fostului primar au precizat, pentru ZIUA de Constanța, că acesta urmează să formuleze o nouă contestație la executare, ca urmare a faptului că sentința din Madagascar prin care se arată că extrădarea era ilegală ar fi fost deja comunicată la nivel instituțional Ministerului Justiției din România, pentru a i se da eficiență.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Mazăre cere azi Curții Supreme să-l lase în Madagascar!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii